Poşta Română continuă să înregistreze profit

F.A.
Comunicate de presă / 5 martie 2012

Potrivit datelor evidenţiate de Raportul financiar-contabil, în luna ianuarie a acestui an, Compania Naţională Poşta Română (C.N.P.R.) a înregistrat un profit brut de aproximativ 1,4 milioane euro, în creştere faţă de luna decembrie a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă.

Directorul General al C.N.P.R., Dumitru Daniel Neagoe a declarat: "Prin rezultatele înregistrate mai ales în semestrul al doilea al anului 2011, am reuşit să diminuăm major pierderea economică, iar funcţionarea profitabilă care a debutat în luna august (2011) ne plasează pe drumul cel bun şi ne oferă garanţia implementării măsurilor manageriale corecte pentru Poşta Română".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
infraexpo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb