Abonament gratuit

POTRIVIT DEUTSCHE BANKBursa din Grecia, piaţa de acţiuni cu cea mai bună evoluţie în 2019

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional /

Bursa din Grecia, piaţa de acţiuni cu cea mai bună evoluţie în 2019

Pieţele din Grecia, Italia şi Rusia - cele mai performante din Europa, în 2019, conform sursei

Acţiunile Piraeus Bank au urcat cu peste 250% anul trecut, iar cele ale National Bank of Greece - cu 171%

Grecia, Italia şi Rusia au fost cele mai performante pieţe bursiere din Europa în 2019, un an marcat de incertitudini politice şi economice la nivel mondial, anunţă greekcitytimes.com, care citează un raport al Deutsche Bank.

Conform documentului, Bursa din Atena a generat cele mai mari randamente faţă de orice altă clasă de active majore în 2019. Mai precis, aceasta a generat câştiguri de peste 50% pentru investitori, în euro. Dacă randamentul este calculat în dolari, piaţa elenă se situează pe locul al doilea, după cea din Moscova (principalul indice al Bursei din Moscova a urcat cu 29% anul trecut, iar cel al pieţei italiene - cu 28%).

Performanţa acţiunilor greceşti semnalează o schimbare remarcabilă după un deceniu dificil pentru ţara europeană.

Indicele bursier Athens General (ATG), care include cele mai mari 60 de firme elene, a urcat cu aproape 50% în ultimele 12 luni, la 916 puncte. Investitorii au revenit pe piaţa elenă după ce ţara a ieşit din programul de salvare (bailout), în august 2018.

"Creşterea economiei Greciei a accelerat în 2019, datorită redresării cheltuielilor guvernamentale şi a investiţiilor, alături de perspectivele sănătoase ale exporturilor", a declarat, potrivit CNBC, Athanasia Kokkinogeni, senior analist pentru Europa la firma de cercetare DuckerFrontier.

Sursa citată scrie că 2019 s-a dovedit un an bun în special pentru acţiunile băncilor din Grecia, printre care cele ale Piraeus Bank au consemnat un plus de peste 250%, cele ale National Bank of Greece - de 171%, iar titlurile Alpha Bank - de 71%. Totodată, acţiunile Eurobank au urcat cu 67%.

Avansul a venit în condiţiile în care Grecia a eliminat toate controalele pe mişcările de capital, iar Executivul elen a introdus programul "Hercules", care presupune reducerea stocului de credite neperformante.

Amintim că, în luna octombrie, Comisia Europeană a aprobat planul "Hercules" destinat reducerii cu 30 de miliarde euro a creditelor neperformante din portofoliile băncilor greceşti, apreciind că acest program nu încalcă prevederile comunitare referitoare la ajutoarele de stat.

Mike Bell, strateg pentru pieţe globale la JP Morgan Asset Management, a declarat, citat de CNBC, că şi Banca Centrală Europeană (BCE) a ajutat Grecia prin noua rundă de măsuri de relaxare cantitativă din zona euro, care a redus semnificativ costurile de împrumut. În plus, Mike Bell a subliniat că anul trecut, comparativ cu anii precedenţi, nu au existat informaţii negative care să privească Grecia, ceea ce a adus, de asemenea, o evoluţie pozitivă pe pieţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

25 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0969
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4927
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4563
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.3938

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Legal Accelerators
Forumul padurilor

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie