Predoiu, în zonele inundate din Covasna: ”Concluzia tuturor a fost că sistemul a funcţionat bine, a acţionat la timp”

M.P.
Politică / 1 iunie

Predoiu, în zonele inundate din Covasna: ”Concluzia tuturor a fost că sistemul a funcţionat bine, a acţionat la timp”

Premierul interimar Cătălin Predoiu, a vizitat zonele inundate din judeţul Covasna şi a afirmat că sistemul a funcţionat bine şi a acţionat la timp, iar cel mai important este că nu au fost pierderi de vieţi omeneşti, potrivit news.ro, de la care menţionăm următoarele. El a precizat că este făcută o evaluare în teren pentru a se vedea care este amploarea pagubelor şi Guvernul să ştie cu ce s-ar putea confrunta în termeni de suport şi de asistenţă. Predoiu este însoţit de şeful DSU Raed Arafat şi de ministrul Mediului, Mircea Fechet.

”Efectele acestor inundaţii s-au concentrat în două areale, în primul rând aici, în localitatea Boroşneu Mare, ca şi la Băcel şi Lunca Mălcuş, şi efectele au constatat în inundarea unor locuinţe. Celalată zona unde am avut un efect sever a fost la Praid”, a afirmat Cătălin Predoiu, în judeţul Covasna.

El a precizat că principala preocupare a autorităţilor a fost să nu fie vieţi puse în pericol.

”Încă de joi seara, întreg sistemul pentru intervenţii în situaţii de urgenţă sprijinit şi de Jandarmerie, şi de Poliţie, în cooperare cu autorităţile locale, cu prefectul, de joi noaptea până spre dimineaţă, a intervenit pentru a scoate oamenii din pericol. Principala preocupare a fost să nu avem vieţi puse în pericol. Sistemul a funcţionat foarte bine, comunicarea a funcţionat foarte bine, au fost luate în acea noapte hotărări ale consiliilor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă urmat joi spre dimineaţă, de Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a explicat premierul interimar.

El a menţionat că 200 de persoane au fost scoase din pericolul extrem.

”Toate aceste hotărâri luate în cascadă în urma comunicărilor dintre cei responsabili, în cadrul Sistemului Integrat pentru Intervenţii în Situaţii de Urgenţă şi Apărare Civilă, au condus la angajarea unui proces de lămurire a oamenilor să se autoevacueze şi de evacuare a cetăţenilor care încă mai aveau dubii că pericolul este foarte mare şi că este iminent. Acea operaţiune s-a încheiat cu succes şi peste 200 de persoane au fost scoase din pericol, care era un pericol extrem, era o situaţie limită, putea deveni o situaţie de viaţă şi de moarte pentru că inundaţiile au fost severe în acea noapte şi a doua zi dimineaţă”, a mai explicat Cătălin Predoiu.

El a mai precizat că sistemul a funcţionat foarte bine şi nu au fost pierderi de vieţi omeneşti.

”Concluzia tuturor şi a domnului prefect şi aici local, dar şi a noastră la centru, în baza datelor, comunicaţiilor, măsurilor luate, rezultatelor obţinute, a fost că sistemul a funcţionat bine, a fost viabil şi a acţionat la timp. Cel mai important lucru este că nu am avut pierderi de vieţi omeneşti.”, a subliniat Cătălin Predoiu.

El a precizat că în urma evaluării din teren urmează să fie stabilită valoarea pagubelor.

”Şi astăzi facem o evaluare în teren (...) să vedem cam care este amploarea pagubelor să ne facem o idee şi la guvern să ştim cam cu ce ne putem confrunta în termen de cereri de suport şi de asistenţă. Până acum, din aceste localităţi la centru nu au venit solicitări de asistenţă materială şi financiară. Fără îndoială că după ce oamenii îşi vor relua viaţa şi echipele de evaluatori de la prefecturi vor intra din casă în casă, după ce ele vor fi curăţate cu ajutorul pompierilor vor face o estimare şi sigur la centru vom declanşa mecanisme de ajutor care au fost aplicate şi în alte ocazii şi la alte inundaţii”, a mai transmis Cătălin Predoiu.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Sistemu a actionat perfect, alegerile au fost anulate prin lovitura de stat, salina e indundata, pacientu e mort.

    Succes cu prostu copiilor la Cotroceni ! 

    1. Suferi rau? ai incercat si la Obregia?

      mai ai de luat pastiluta albastra si aia rosie

      Dar tu? După comentariu, ești unul dintre intelectualii proeuropeni, educat și civilizat.

    Sistemul a functionat bine si la timp !!!????????????

    Deja se vede multumirea si satisfactia pe chipul sinistratilor ... 

    Sistemul n-a prevenit.

    Sistemul ne-a inglodat in datorii, cu efectul, unii aflati langa "sistem" s-au imbogatit , altii au platit prin inflatie, pierdere putere de cumparare.

    Acum iar platim toti neglijenta unora.  

    1. Si au aparut si populistii, tot urmare a "functionarii sistemului", pt unii muma, pt altii ciuma.

    Am văzut din întâmplare răspunsul lui N&D la întrebarea unei reporterițe privind motivul venirii cu atâta întârziere în zona sinistrată. Răspunsul a venit prompt de sincer și halucinant. Cică a avut alte priorități ca de pildă deficitul bugetar. Incredibil.

    Of ce dor, ce chin, ce jale o să fie în continuare și cu intrarea larvelor toxice useriste în guvern. 

    Chiar mi-e milă de pe acum de N&D. Pe bune.

    O să zică și el că e "guvernul meu", la fel ca preșul Kiwi de tristă și veșnică amintire. 

    Sistemul a functionat bine si la timp !!!??

    Ungaria a trimis ajutoare in zonele calamnitate din Romania, 

    inaintea ajutoarelor pro-europene de la Bucuresti !!!

    Rusine mare fratilor !!! 

    cand ziceam ca pelticul asta e o simpla lichea pnlista executabila m-ati luat la perpoles, acum aveti dovada

    pnl a devenit partidul national al lichelelor de la tariceanu incoace.

    cat timp astia in cardasie cu psd si usr au un cuvant de spus in parlament si fac guverne, romania va fi un stat corupt si subjugat lichelelor, atat. 

    1. AUR e mafia tiganeasca plus interlopi.

      promisiunea lui semiom era sa gratieze toti puscariasii.

Comanda carte

Ziarul BURSA

03 iunie
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0572
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4260
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4175
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9937
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2358

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb