Pregătiri de război în Suedia

I.GHE.
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 ianuarie

Carl-Oskar Bohlin, ministrul Apărării Civile din Suedia, a afirmat: "Mulţi au spus-o înaintea mea, dar permiteţi-mi să o spun cu autoritatea funcţiei pe care o deţin, mai puţin împachetat şi cu o claritate neîmpodobită: ar putea fi război în Suedia. Nu vreau să apelez la frica cetăţenilor, ci mai degrabă la percepţia lor asupra situaţiei actuale, pentru a-i face să se întrebe: «cine sunt eu, dacă vine războiul?»". (Sursa foto: https://www.government.se)

Carl-Oskar Bohlin, ministrul Apărării Civile din Suedia, a afirmat: "Mulţi au spus-o înaintea mea, dar permiteţi-mi să o spun cu autoritatea funcţiei pe care o deţin, mai puţin împachetat şi cu o claritate neîmpodobită: ar putea fi război în Suedia. Nu vreau să apelez la frica cetăţenilor, ci mai degrabă la percepţia lor asupra situaţiei actuale, pentru a-i face să se întrebe: «cine sunt eu, dacă vine războiul?»". (Sursa foto: https://www.government.se)

English Version

Guvernul de la Stockholm se pregăteşte de apărarea ţării, în timp ce Suedia aşteaptă acordul Parlamentului de la Ankara şi al celui de la Budapesta pentru a deveni membru al NATO, este concluzia primelor zile de dezbatere din cadrul conferinţei naţionale pe apărare ce are loc în aceste zile în ţara scandinavă.

Carl-Oskar Bohlin, ministrul Apărării Civile din Suedia, a afirmat la evenimentul respectiv: "Mulţi au spus-o înaintea mea, dar permiteţi-mi să o spun cu autoritatea funcţiei pe care o deţin, mai puţin împachetat şi cu o claritate neîmpodobită: ar putea fi război în Suedia. Nu vreau să apelez la frica cetăţenilor, ci mai degrabă la percepţia lor asupra situaţiei actuale, pentru a-i face să se întrebe: «cine sunt eu, dacă vine războiul?»".

Opinia ministrului asupra situaţiei este împărtăşită de comandantul şef Michael Byden, care ieri dimineaţă a declarat la matinalul de la TV 4 că toţi cetăţenii Suediei trebuie să fie pregătiţi pentru război.

"Trebuie să înţelegem cât de gravă este cu adevărat această situaţie şi că pregătirea psihică pentru acest lucru trebuie făcută la nivelul fiecărui individ", a afirmat Michael Byden.

Suedia încă aşteaptă aprobarea Turciei şi Ungariei pentru aderarea la NATO, dar guvernul a reuşit deja să semneze un acord care dă SUA dreptul de a stabili baze militare în mai multe perimetre militare din ţara scandinavă, decizie care a fost criticată de opoziţia politică care nu doreşte ca trupele americane să ocupe teritoriile respective.

Pentru a fi rezilienţi în faţa ameninţărilor actuale, autorităţile suedeze cer ca toată societatea să acţioneze în sensul pregătirii pentru un eventual război pe teritoriul ţării şi afirmă că "lipsa de acţiune nu este un modus operandi permis".

Ministrul Carl-Oskar Bohlin le-a solicitat participanţilor la conferinţă, fie că sunt directori executivi într-o instituţie publică, consilieri locali, angajaţi sau companii private să înceapă să organizeze sau să participe la cursuri de pregătire în domeniul apărării, cu menţiunea că pentru firmele private şi angajaţii acestora participarea să se facă pe bază de voluntariat.

Înaltul oficial suedez a precizat: "Guvernul trebuie, de asemenea, să accelereze ritmul: ceea ce se poate face rapid trebuie făcut rapid, nimic nu ar trebui amânat inutil şi acolo unde putem facilita lucrurile, să o facem. Ceea ce este bine de făcut mâine, este mai bine decât ceea ce putem face perfect peste 5 ani. Un astfel de exemplu este obligaţia civilă. Îndatorirea civilă este acum activată şi pregătirea ulterioară a celor cu atribuţii civile în serviciul de salvare va începe deja în cursul anului. În acelaşi mod, lucrăm la pregătirea aprovizionării. (...) Poate suna dur, dar dacă sunt criticat pentru că am scurtat timpii de acţiune sau paşi similari ai procesului de pregătire, pot trăi cu asta. Fiecare trebuie să interiorizeze că situaţia este diferită de ceea ce am fost obişnuiţi în această ţară. Lumea se confruntă cu o dezvoltare a politicii de securitate cu riscuri mai mari decât cele de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Suntem alături de Ucraina, de aliaţii noştri, de ordinea mondială bazată pe reguli şi o facem în fapt (...). Toate acestea vor necesita mai mult din partea noastră decât înainte şi încep cu conştientizarea necesităţii apărării Suediei".

Potrivit Serviciului de Informaţii şi Securitate Militară din Suedia, ameninţarea militară la adresa ţării respective s-a înrăutăţit şi există un risc major al atragerii într-un conflict armat cu Federaţia Rusă. Ameninţările sunt în plină desfăşurare în domeniul digital şi autorităţile de la Stockholm consideră că trebuie îmbunătăţită protecţia operaţiunilor sensibile.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Încă un panicard care încearcă să-i sperie pe tefelistii suedezi cu războiul cel Mare.

    Asta pentru a justifica că intrarea Suediei în Nato se datorează războiului fratricid rusnac. 

    1. daca ucrainienii ar fi fost pregatiti pt razboi calumea, nu mai erau atacati. asa, ei pana in ultimul moment s-au bazat ca " nu ne ataca rusii". greseala.

      mai bine pregatit sa rupi picioarele la "hot" decat uite hotul nu e hotul, prinde hotul.

      s c c r e t 

      in fata Rusiei,nu e pregatita nici America,,e ca la un meci de box,cu adversari de acelas calibru,chiar de castigi,iti iei niste pumni grei si nu ti este bine apoi!

      preferi bataia verbala,e mai usoara! 

      orice armament ai avea,exista antidot pt el,himarsul,acum e la si altele,au surpris odata cu atacam,apoi le-au bruiat,doborat! 

      sa nu mai vorbim de bradley,striker,leopard,le a dovedit cu lancetul de cateva zeci de mii de dolari,iar domnul petreus ne povestea ca vom vedea combinate alpine! 

      lumea a inebunit cu inarmarea,daca toti se inarmeaza,inseamna ca cineva ,chiar vrea un razboi mare si il vrea cat mai departe de tara lui.adica America,la prostii de europeni,care au mai dus 2 razboaie catastrofale in ultimul secol!

      politicieni europeni jalnici,niste carpe ,nu vad interesul Europei! 

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9751
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0460
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8059
Gram de aur (XAU)Gram de aur351.6538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb