Premier League alege infrastructura Oracle Cloud pentru dezvoltarea statisticilor avansate dedicate fotbalului

Comunicate de presă / 06 mai

Premier League a ales Oracle ca furnizor oficial de servicii cloud. În parteneriat cu Oracle, Premier League va spori emoţia din jurul fiecărui joc prin furnizarea de noi statistici care vor oferi o înţelegere mai aprofundată a acţiunilor live din timpul meciurilor. Datele şi analizele, precum şi tehnologiile de machine learning ale Oracle vor furniza aceste statistici revoluţionare, în timp real, către un public global de miliarde de fani care vizionează meciurile în fiecare sezon, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Match Insights - Powered by Oracle Cloud" va prezenta date şi statistici avansate privind performanţa jucătorilor pe parcursul difuzării globale şi pe canalele sociale din Premier League, începând cu sezonul 2021/22. Modele de machine learning vor fi dezvoltate astfel încât să genereze rezultate imediate bazate pe fluxuri de date live, urmărirea datelor în timp real şi fapte colectate de la fiecare dintre jucătorii Ligii, precum şi din miile de meciuri anterioare.

Studiile arată că fanii sunt interesaţi de integrarea datelor şi analizelor despre meciuri, iar aceste informaţii vor ajuta la conturarea mai multor poveşti despre meciurile din Premier League, oferind fanilor acces la statistici detaliate. Fanii vor putea accesa instantaneu o serie de informaţii despre meci, indiferent dacă urmăresc de acasă sau verifică scorurile de pe smartphone.

Directorul executiv al Premier League, Richard Masters, declară: "Căutăm întotdeauna noi modalităţi de a aduce la viaţă Premier League şi de a îmbunătăţi analiza competiţiei. Oracle este un brand global cu un palmares excelent în ceea ce priveşte inovaţia şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a spori nivelul de interacţiune oferit fanilor din întreaga lume."

"Match Insights - Powered by Oracle Cloud" va include:

Scheme comune de formaţii de joc - Urmăreşte poziţiile tuturor jucătorilor în momentul în care echipa lor se află în şi în afara posesiei mingii. Modelul evidenţiază diferenţele în modul în care echipele se organizează în fazele de atac şi de apărare. În timpul meciului, fanii pot vedea cum reacţionează echipele la tacticile echipelor adverse, ajutând spectatorii să înţeleagă strategiile din spatele diferitelor stiluri de joc.

Predicţii de câştig în timp real - Calculează şansa de câştig sau remiză a unei echipe simulând restul meciului de 100.000 de ori. Modelul, care se bazează pe date din meciurile anterioare din ultimii patru ani, ia în considerare dacă o echipă joacă acasă sau în deplasare, scorul curent, penalizările acordate, numărul de jucători de pe teren, cartonaşele roşii acordate şi timpul rămas până la finalul meciului.

Posibilitatea înscrierii de gol - Măsoară probabilitatea ca echipa aflată în posesia balonului să înscrie un gol în următoarele 10 secunde. Rezultatele sunt bazate pe agregarea datelor provenite de la mii de meciuri şi de la ultimele cinci faze similare de posesie a mingii. Modelul încorporează rezultatele paselor, a driblingurilor în posesia mingii, a strategiilor de joc şi a poziţionării în teren.

"Combinarea expertizei de machine learning a Oracle cu multitudinea de date despre fotbal din Premier League este o fuziune semnificativă a tehnologiei şi a sportului", declară Ariel Kelman, vicepreşedinte executiv şi director de marketing Oracle. "Marjele de eroare din Premier League sunt foarte mici, aşadar datele sunt cruciale pentru a descoperi momentele şi poveştile semnificative ale fiecărui meci. Sunt acele poveşti care îi unesc pe fani şi care le aprind pasiunea pentru joc ".

Statistici suplimentare despre meciuri vor fi introduse pe tot parcursul sezonului 2021/22 Premier League care este programat să înceapă pe 14 august.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro