PREMIERĂ MEDICALĂ ÎN ŢARA NOASTRĂ Hidrotorax fetal bilateral tratat în utero

F. A.
Comunicate de presă / 19 martie 2012

Hidrotorax fetal bilateral tratat în utero

Săptămâna trecută, la Regina Maria Reţeaua privată de sănătate, s-a născut Vlad, acesta nefiind un copil oarecare, ci unul care a luptat în burta mamei lui pentru a avea şansa de a respira normal, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. În urmă cu câteva săptămâni, Vlad a primit o şansă la viaţă printr-o intervenţie chirurgicală în premieră în ţara noastră, operaţia de hidrotorax fetal bilateral tratat în utero.

Dr. Hadi Rahimian Director Medical, Spitalul de Obstretică-Ginecologie Regina Maria, a declarat: "Hidrotoraxul fetal este o acumulare anormală de lichid în cavitatea pleurală a fătului. Lichidul se găseşte între plămâni şi peretele toracic, putând fi prezent la nivelul unui singur sau al ambilor plămâni. Hidrotoraxul fetal primar sau chilotoraxul este o afecţiune relativ rară, apărând la una din 10.000-15.000 de sarcini. Ca urmare a apariţiei tehnicilor prenatale de diagnostic şi, în special, a ecografiei fetale, această afecţiune poate fi descoperită din timpul sarcinii, iar în cazuri atent selecţionate, poate fi tratată intrauterin".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb