Premierul Boc a discutat cu prim-viceprim-ministrul Republicii Cehe pe teme economice de actualitate

F. A.
Politică / 26 octombrie 2011

Primul-ministru Emil Boc a primit azi, la Palatul Victoria, o delegaţie condusă de prim-viceprim-ministrul Republicii Cehe şi ministru al Afacerilor Externe, Karel Schwarzenberg. Pe agenda întrevederii au fost incluse teme economice de actualitate, precum şi subiecte de interes bilateral.

Şeful Executivului român a salutat prezenţa şi interesul investitorilor cehi pentru România, precum şi evoluţia pozitivă a schimburilor comerciale bilaterale din prima jumătate a anului curent (în creştere cu 32,42% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut). De asemenea, premierul Emil Boc a arătat interesul Guvernului României pentru a atrage investitori, cu prioritate în domeniul energiei regenerabile, infrastructurii şi industriei, şi a evocat măsurile adoptate în acest sens la nivel central, inclusiv noua lege a parteneriatului public-privat. Cei doi oficiali au discutat despre avantajul reprezentat de portul Constanţa pentru schimburile comerciale, precum şi despre situaţia companiei cehe CEZ în România.

Temele economice de pe agenda întrevederii au fost abordate din punctul de vedere al contextului european actual, atât primul-ministru Emil Boc, cât şi oficialul ceh exprimându-şi speranţa într-o decizie la nivelul Uniunii Europene care să influenţeze pozitiv pieţele şi să aducă rezolvarea situaţiei actuale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb