Premierul Bolojan a anunţat că legea privind pensiile magistraţilor este aproape finalizată

I.S.
Politică / 28 iulie, 18:02

Premierul Bolojan a anunţat că legea privind pensiile magistraţilor este aproape finalizată

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, într-un interviu pentru G4Media, că proiectul de lege privind pensiile magistraţilor este finalizat şi urmează să fie prezentat public pentru dezbatere în următoarele zile. Noul cadru legislativ propune majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani şi introducerea unui plafon care limitează pensia la nivelul salariului în plată.

Premierul a precizat că aceste modificări vor fi aplicate doar pentru noile pensii, fără a afecta drepturile deja aflate în plată, pentru a respecta deciziile Curţii Constituţionale.

„Proiectul e aproape finalizat şi foarte probabil azi sau mâine îl vom comunica public pentru dezbatere”, a declarat Bolojan. Acesta a subliniat că modificările se aliniază unui model european, atât în privinţa cuantumului pensiei, cât şi a modului de calcul.

Şeful Guvernului a criticat actualul sistem de pensii speciale din justiţie, pe care îl consideră lipsit de claritate şi responsabil pentru numeroase procese costisitoare: „Avem un mecanism neclar, care a generat mii de procese cu sentinţe ce au costat statul miliarde de euro. Este nevoie de un cadru predictibil, clar, care să elimine aceste riscuri.”

Proiectul va fi lansat în consultare publică, iar decizia privind modalitatea de adoptare - prin angajarea răspunderii guvernului sau prin Parlament - va fi luată în cadrul coaliţiei de guvernare.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Legi au fost multe…cu rezultat zero.

    Radeți toate pensiile speciale prin lege altfel rezultatul va fi 0. ( dacă vreți să modificați doar pt anumite categorii de speciali). 

    1. Sa se modifice da' sa nu se schimbe nimic.

      Cred ca ati avut grija, ca si predecesorii vostri, sa intrebati CCR unde as puneti viegula ca ei sa o poata declara neconstitutionala. 

    Escrocule! Altceva mai stii? Primul lucru a fost sa ataci magistratii, iar acum s-a vazut de ce. Tu si cu Dan l-ati adus pe spagarul onest si integru sa faca reforma. O sa vedeti voi, cat de mari si puternici va credeti, ca nu va puteti pune cu Texas, vorba amercanilor. HUUUOOO!!!

    Demisia infractorule!!!

    Maine, poimaine, apare si Bolojan in conferinta de presa sa faca teoria spagii.

    1. Simioane, ai uitat cand votai impreuna cu AUR pentru sustinerea pensiilor speciale?

      Ai vrea tu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0545
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3573
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3834
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8454
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.5432

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb