Premierul Bulgar demisionează la finalul lunii

A.Z.
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 iulie 2014

Premierul Bulgariei Plamen Oresharski a anunţat, ieri, că va demisiona şi că, cel mai probabil, se va retrage din funcţie între 23 şi25 iulie, conform cu înţelegearea dintre partidele politice de a avea alegeri pe 5 octombrie.

Potrivit Reuters, guvernul minoritar condus de Oresharski a acceptat să demisioneze după ce Partidul Socialist, cel mai mare partid din coaliţie, a avut rezultate slabe la alegerile europarlamentare din luna mai.

Guvernul a acuzat un "atac orchestrat" menit să destabilizeze sistemul bancar şi a făcut mai multe arestări. Oresharski a declarat la un post de televiziune că îşi va amâna demisia până pe 21 iulie, când banca bulgară Corpbank, prima afectată de retragerile masive a depozitelor, este programată să se redeschidă. Bancă a fost pusă sub controlul Băncii centrale a Bulgariei.

Sondajele de opinie indică faptul că partidul de centru-dreapta GERB al lui Boiko Borisov, care a condus guvernul răsturnat în februarie 2013 de protestele împotriva creşterii preţurilor energiei, ar fi favorit pentru preluarea conducerii ţării.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb