Premierul Canadei o numeşte pe Janice Charette negociator-şef pentru relaţia comercială cu SUA

U.B.
Internaţional / 17 februarie, 07:32

Janice Charette/Sursa foto: Bloomberg

Janice Charette/Sursa foto: Bloomberg

Premierul Canadei, Mark Carney, a anunţat numirea funcţionarului public şef Janice Charette în funcţia de negociator-şef pentru relaţia comercială cu Statele Unite, transmite Bloomberg.

Potrivit unui comunicat al biroului premierului, Charette va acţiona ca principal consilier al prim-ministrului şi al ministrului responsabil pentru comerţul Canada-SUA, Dominic LeBlanc, în cadrul viitoarei revizuiri a acordului comercial nord-american, subliniază sursa menţionată.

Canada trimite aproximativ 70% din exporturile sale către Statele Unite, evidenţiază agenţia de presă. Acordul comercial continental United States-Mexico-Canada Agreement (cunoscut în Canada drept CUSMA) a protejat o mare parte din exporturile canadiene de tarifele americane şi urmează să fie supus unei revizuiri comune până la termenul-limită de 1 iulie, arată Bloomberg.

Carney a declarat că Janice Charette aduce ”patru decenii de experienţă în politici publice şi diplomaţie”, precum şi o expertiză solidă în promovarea intereselor Canadei, conform sursei citate.

În calitate de negociator-şef, ea va urmări consolidarea relaţiei comerciale şi investiţionale dintre cele două ţări, în beneficiul lucrătorilor şi industriilor din Canada şi SUA, explică sursa menţionată.

Charette a ocupat de două ori funcţia de şefă a administraţiei publice federale din Canada, mai precizează agenţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0955
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6388
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur728.6725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb