Luca Niculescu, premierul desemnat, continuă luni consultările cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru formarea viitorului executiv, relatează agenţia de presă Agerpres. Luca Niculescu, premierul desemnat, va avea discuţii cu liderii Uniunii Salvaţi România, cu reprezentanţii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi cu liderii Grupului PACE - Întâi România. Oficialul intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi lista cabinetului de miniştri, indică sursa citată.
Liderul desemnat a precizat principiile pe care se va baza noul cabinet, în urma primelor întâlniri cu partidele principale. „Voi prezenta un Guvern competent, în care cei care se vor regăsi trebuie să aibă şi competenţele să ocupe acele funcţii. (...) Am spus că nu sunt omul care să vină să şteargă lucrurile bune făcute înainte. Lucrurile bune le vom continua, pe cele care pot fi îmbunătăţite le vom îmbunătăţi. Toate măsurile de relaxare, dacă vor exista, trebuie să fie făcute în aşa fel încât să nu atingă angajamentele internaţionale pe care ni le-am luat, pe care ni le-am asumat şi care sunt în beneficiul României”, a afirmat Luca Niculescu, premierul desemnat, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii social-democraţilor solicită responsabilitate din partea celorlalte formaţiuni politice şi formarea unei majorităţi asumate. „Fac un apel în special la PNL şi UDMR să dea dovadă de maturitate politică, să pună umărul la construirea unei majorităţi transparente, dacă se doreşte participarea PSD la guvernare sau la acest demers comun. Dacă nu ne vom găsi în acest proiect pentru economie pe care l-am anunţat pe scurt şi nu vom avea o asumare clară de către celelalte partide, PSD nu va ezita să spună 'nu' acestui demers politic. În mod normal, PSD ar fi trebuit să primească mandatul pentru a forma o majoritate care să învestească un guvern şi am fi putut construi o majoritate, dacă vreţi, şi în jurul ideii de schimbare, pentru că 80% dintre români ne cer această schimbare, iar parlamentarii, până la urmă, nu pot ignora această cerere. Avem însă o desemnare în persoana domnului Niculescu. De aceea, apelul meu se îndreaptă către partide. Să lase orgoliile politice, să se gândească mai mult la oameni, mai ales la oamenii care ne privesc şi aşteaptă soluţii de la noi. Adevărata confruntare nu trebuie să fie pe frontul politic dintre partide în această perioadă”, a declarat Sorin Grindeanu, conform sursei menţionate.
La rândul lor, liderii liberali exclud o colaborare cu Partidul Social Democrat, deşi iau în calcul susţinerea noului premier în parlament. „Avem o decizie, în baza experienţei pe care am avut-o în ultimul an, de a nu mai participa în actualul context politic la guvernări cu Partidul Social Democrat, iar, dacă acest partid va fi într-o guvernare, PNL va intra în opoziţie. (...) L-am informat pe domnul Luca Niculescu că PNL este deschis să acorde un vot de instalare acestui Guvern”, a spus Ilie Bolojan, premierul interimar, arată agenţia de presă.
Uniunea Democrată Maghiară din România este dispusă să ofere susţinere parlamentară chiar şi din afara executivului. „România are nevoie de un guvern. Economia României scârţâie, deci este nevoie de programe prin care se pot păstra locurile de muncă şi programe prin care se creează noi locuri de muncă. Este nevoie de indexarea pensiilor şi România are nevoie de nişte programe prin care dezechilibrele care există astăzi în societatea românească pot fi corectate. Avem probleme demografice foarte mari. Noi ne dorim ca România să aibă guvern. Suntem dispuşi să votăm un guvern chiar dacă nu vom face parte din acel guvern”, a precizat Antal Arpad, primarul UDMR al municipiului Sfântu Gheorghe, notează Agerpres.




























































1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 11.10.2026, 10:44)
Mirajul guvernelor numite de catre N.Dan continuă. Votam un guvern după care intram in opozitie ne zic cei din PNL si UDMR.Cacealmaua este in plină desfasurare .Niculescu Luca, dacă va fi investit , nu va avea nici o putere . Ca si opozanti PNL si UDMR plus USR vor critica deciziile Guvernului care va fi obligat să ceara votul PSD si AUR.Abia atunci incepe circul .
2. Pentru Toma Necredinciosul
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2026, 10:57)
Omule tu nu intelegi nimic economie...dar comentezi pe Bursa.ro. Ai scris urmatoarele: "De ce Msc nu "va aduce nave la reparat" daca actionar era statul roman si va aduce daca nu este. Pana...va aduce si va face....realitatea este urmatoarea. Santierul ala mare care nu este SNO statul roman avea 51% pana ieri si azi are 0% , pentru cei 51% incaseaza 0 lei, romanii vor munci pe rupte iar profitul va merge la Rhainmetall care a cumparat santierul cu banii romanilor iar eu de nevoie si dvs din placere vom plati dobanzi babane pentru acei bani. Ce ziceti domnul intelept a fost o afacere de nerefuzat? "
De fapt tranzacția a vizat patrimoniul/activele fizice necesare reluării producției navale și industriale, și nu acțiunile deținute de statul român. Sumele obținute din vânzare merg către masa credală pentru acoperirea datoriilor accumulate de Damen Shipyards Mangalia S.A. Statul roman nu si-a vandut participatia si nici terenul samd....cum mai vorbesc unii isteti pe aici.
El Condor poate sa confirme....