Premierul Emil Boc s-a întâlnit cu reprezentanţi ai companiei Intel

F.A.
Politică / 13 octombrie 2011

Premierul Emil Boc a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai companiei Intel, cu care a discutat despre evoluţia Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Software, deschis la Bucureşti în urmă cu un an, arată un comunicat remis redacţiei.

Astfel, Monica Ene-Pietroşanu, Country Manager al Intel Romania Software Developement Center a arătat că numărul de angajaţi al Centrului s-a triplat de la deschidere, echipele de dezvoltatori software fiind cooptate în numeroase proiecte în domeniu.

Premierul Emil Boc a apreciat implicarea companiei Intel în educaţie, îndeosebi în formarea profesorilor, la nivel naţional, în ceea ce priveşte predarea cu ajutorul instrumentelor de tehnologia informaţiei. De asemenea, Şeful Executivului a arătat că Guvernul Romaniei oferă investitorilor asigurări privind stabilitatea economică şi disponibilitatea realizării unui parteneriat responsabil.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb