Premierul interimar le-a mulţumit partenerilor externi pentru sprijin, după tragedia din Colectiv

Ioana Dogaru
Politică / 10 noiembrie 2015

Prim-ministrul interimar Sorin Cîmpeanu s-a întâlnit, luni seara, cu şefii misiunilor diplomatice la Bucureşti ale statelor membre ale Uniunii Europene, a SUA şi Canadei, informează Biroul de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, Cîmpeanu a mulţumit pentru solidaritatea pe care partenerii externi au arătat-o pentru România şi pentru tot sprijinul acordat celor aflaţi în suferinţă, în special pentru asigurarea tratamentului de specialitate.

"În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele acţiuni întreprinse de autorităţile din România în sprijinul persoanelor care au avut de suferit în urma tragicului eveniment din clubul Colectiv, situaţia prezentă a celor spitalizaţi în România şi a celor care au fost transportaţi pentru tratament în străinătate. Au fost discutate posibilităţile de sprijin, în continuare, pe care partenerii din străinătate îl pot oferi, modalităţile concrete prin care acest sprijin poate fi alocat cât mai eficient şi coordonat pentru cei aflaţi în suferinţă", mai relevă comunicatul citat.

La întâlnire au mai participat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb