Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, vine joi la Bucureşti, în prima sa vizită oficială externă de la preluarea mandatului.
În cursul dimineţii, şeful Guvernului de la Chişinău va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Nicuşor Dan.
Ulterior, el se va întâlni cu preşedinţii Senatului, Mircea Abrudean, şi cu cel al Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, la Parlament.
Ceremonia oficială a primirii de către premierul Ilie Bolojan este programată la ora 11:30, la Palatul Victoria.
Cei doi prim-miniştri vor avea o întrevedere tete-a-tete, urmată de discuţii în plenul celor două delegaţii oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii comune de presă.
În cursul după-amiezii, premierul moldovean va fi primit la Palatul Elisabeta de Custodele Coroanei, Margareta, şi de Principele Radu.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ilie Bolojan şi Alexandru Munteanu vor discuta pe teme şi proiecte de interes comun ale celor două ţări, în contextul geostrategic actual.
"Vizita la Bucureşti a premierului Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, este şi prima vizită externă pe care acesta o efectuează de la preluarea conducerii Guvernului de la Chişinău şi are loc cu numai o zi înainte de preluarea de către Republica Moldova, pe 14 noiembrie, a preşedinţiei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, organismul decizional al Consiliului Europei, mandat pe care vecinii noştri de peste Prut îl vor deţine pentru următoarele şase luni", a informat Guvernul României.




























































1. fără titlu
(mesaj trimis de prostul scolii în data de 13.11.2025, 08:51)
pomana,pomana,pomana!
luam de la moldoveni otel beton,vin,cereale ucrainiene botezate si noi le dam curent se la SNN,gaze,multe de pomana!
o afacere buna pt Ro desteapta codusa de slugi proaste!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.11.2025, 11:11)
Fake news, dar ce sa-i faci? "prostul scolii" nu se poate abtine si e "si fudul".
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.11.2025, 13:35)
Problema poate să fie rezolvată simplu prin transparență. Dar știrile sunt rare și incomplete. Într-un interval de trei ani, cât gaz și câtă energie electrică le-am livrat și la ce preț ? Cu ce sumă i-am împrumutat și pe ce dobândă ? Ce alte forme de sprijin financiar sau nefinanciar au existat ? Care este raportul comerțului dintre cele două
țări ? Câți au mai primit cetățenia română
și ocupă în România posturi dorite de români (de exemplu, în orașele mari) ?
Este o dorință legitimă ca românilor să nu li se ascundă aceste informații și să se pronunțe în cunoștință de cauză.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.11.2025, 15:41)
Faptul ca tu nu gasesti nu inseamna ca nu exista. Oricum esti tendentios. Tu de fapt nu ai date si vomiti ca dam de pomana si incalcam legea cumparand cereale ucrainiene - alta gogorita cand noi anul asta am fost primii la unele si in top 3 la productia de cereale - exportam masiv, nu importam nici un bob de nicaieri. Poti sa comentezi - si mai ales negativ - doar cand ai date sigure si complete? Probabil ca nu, ca nu-ti mai baga nimeni copeici.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Prostul scolii în data de 13.11.2025, 20:41)
Sa spunem că ești dezinformat,eu vând otel de la Ramnita,Snn a făcut contract cu Md,iar noi ne umflam cu fotovoltaice sicogenerare!
Când ești neinformat,poți spune că ești prost pe acel subiect!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Prostul scolii în data de 13.11.2025, 20:46)
Apropos,daca numeri camioanele moldovenești ce trec podul de la Giurgeni,zici că Bărăganul e la Chișinău nu aici,tot felul de scheme la care vameșii corupți închid ochii iar Ro pierde bani pe linie,iar sora maia ne scutește de prin buzunare!