Premierul Victor Ponta se adresează astăzi Parlamentului

F.A.
Politică / 12 iunie 2012

Premierul Victor Ponta urmează să susţină astăzi, la ora 15:00, în şedinţa camerelor reunite ale Parlamentului, o declaraţie pe teme de politică internă şi internaţională, anunţa sursele de presă. Premierul anunţa, pe 21 mai, că va solicita Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului convocarea unei şedinţe comune în care acesta să se adreseze Legislativului, care să dea apoi un mandat în privinţa reprezentării ţării noastre la reuniunea Consiliului European din 28 iunie.

Premierul a precizat că astăzi va face o declaraţie politică în Parlament privind cele cinci obiective care reprezintă "prioritatea absolută pe plan european a Guvernului USL": "În perioada următoare, România va avea cinci teme importante pe agenda europeană. În primul rând, aderarea la Spaţiul Schengen. La Consiliul miniştrilor de Interne toate semnalele pe care le-am primit sunt îmbucurătoare. De asemenea, avem problema - şi o vom rezolva cu bine - a prezentării raportului MCV pe ultimii cinci ani, problema absorbţiei fondurilor europene, acolo unde am luat şi luam măsuri pentru a opri orice fel de sancţiune din partea CE asupra României. Situaţia foarte importantă dezbătută de primii miniştri la Bucureşti privind bugetul Uniunii Europene, inclusiv alocarea resurselor pentru România în perioada 2014-2020 şi problema la nivel european de adoptare a unui pact de creştere economică şi creare de locuri de muncă care să însoţească tratatul de guvernanta fiscală", a detaliat Victor Ponta.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb