Presă: Klaus Iohannis va face o vizită oficială de două zile în Coreea de Sud

A.F.
Politică / 19 aprilie

Presă: Klaus Iohannis va face o vizită oficială de două zile în Coreea de Sud

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi secretarul de stat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri şi va vizita expoziţia de artă tradiţională românească "Insight Romania", conform news.ro.

Administraţia Prezidenţială anunţă că Republica Coreea este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008.

"Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum şi multitudinea domeniilor în care există potenţial şi interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Coreea, cu prilejul vizitei oficiale la Seoul, prima la nivel de şef de stat din ultimii 16 ani. În acest context, va fi adoptată la cel mai înalt nivel "Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România - Republica Coreea", un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani", subliniază comunicatul oficial.

Vizita în Coreea de Sud va debuta luni, 22 aprilie 2024, cu ceremonia depunerii unei coroane de flori la Cimitirul Naţional din Seoul şi un tur informativ al Panmunjom (Joint Security Area) din Zona Demilitarizată, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Marţi, 23 aprilie 2024, Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit de Preşedintele Yoon Suk Yeol. Consultările politice dintre cei doi şefi de stat vor viza teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional şi global, precum şi impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului şi gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătăţii, al educaţiei sau alte noi domenii. Va fi evidenţiată şi legătura specială pe care schimburile interumane şi culturale, care se bucură de o creştere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state.

"În prezenţa Preşedintelui României şi a Preşedintelui Republicii Coreea, vor fi semnate o serie de documente relevante pentru consolidarea relaţiei bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior, cooperarea în situaţii de urgenţă şi managementul dezastrelor, cooperarea în domeniile culturii, mass-media, tineretului şi sportului", arată comunicatul.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe Preşedintele României la Seoul fac parte şi membri ai Guvernului României, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi secretarul de stat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

"În cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, Preşedintele României va avea o întrevedere cu Prim-ministrul Han Duck-soo, prilej pentru a puncta principalele obiective ale relaţiei economice bilaterale şi pentru a evalua rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială (Seoul, 25 martie 2024). Miercuri, 24 aprilie 2024, Preşedintele Klaus Iohannis va vizita Complexul de producţie Doosan Enerbility, Changwon (Busan), unde va avea o serie de discuţii cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări şi oportunităţi în domeniul energiei regenerabile şi al reactoarelor modulare mici (SMR)", se mai arată în anunţul oficial.

Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Coreea, Preşedintele României va avea întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri şi va vizita expoziţia de artă tradiţională românească "Insight Romania".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sa speram ca va pati ce patesc presedintii in Coreea de Sud dupa termeninarea mandatului.

    felicitari votantilor dulapului! sper ca sunt mandri de turistul no.1 al tarii! doamne ajuta!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb