Preşedinta CCR: Trebuie consolidate mecanismele statului de drept şi protejate drepturile cetăţenilor

T.B.
Politică / 1 decembrie, 11:39

Preşedinta CCR: Trebuie consolidate mecanismele statului de drept şi protejate drepturile cetăţenilor

Preşedinta Curţii Constituţionale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, afirmă că într-o epocă în care schimbarea este rapidă, trebuie să ne păstrăm angajamentul de a susţine evoluţia şi modernizarea continuă a României, consolidând mecanismele statului de drept şi protejând demnitatea şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

"Ziua Naţională a României simbolizează puterea prin care un popor unit, încrezător şi ataşat de autenticitatea valorilor sale, îşi afirmă identitatea şi menirea de împlinire a idealului unui stat independent, drept şi demn. Istoria ne aminteşte că identitatea naţională s-a construit prin sacrificiul celor care au apărat libertatea, valorile şi tradiţiile neamului românesc şi au pus temelia statului modern; faţă de ei avem datoria de a continua drumul pe care ni l-au deschis. Într-o epocă în care schimbarea este rapidă, trebuie să ne păstrăm angajamentul de a susţine evoluţia şi modernizarea continuă a României, consolidând mecanismele statului de drept şi protejând demnitatea şi drepturile fundamentale ale fiecărui cetăţean", spune preşedinta CCR în mesajul transmis, luni, de Ziua Naţională.

Elena-Simina Tănăsescu subliniază că această zi simbolică ne oferă tuturor prilejul de a reflecta şi de a reafirma angajamentul ferm de a apăra democraţia constituţională şi libertăţile cetăţenilor, conştienţi că, în faţa provocărilor prezentului, acestea rămân reperele esenţiale care asigură stabilitatea şi continuitatea vieţii publice.

"Prin formarea şi responsabilizarea noilor generaţii în spiritul respectului pentru lege şi al patriotismului constituţional ducem mai departe moştenirea strămoşilor şi construim o Românie puternică, unită şi demnă. Tuturor românilor, de pretutindeni, le adresez îndemnul de a rămâne uniţi, încrezători şi ataşaţi de valorile care ne definesc. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!", mai transmite preşedinta CCR.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Rușine ccr

    Da, și sa-ncepem cu ale noastre... Și, dacă mai rămâne ceva, dăm și la populime...

    Hopa, s-a trezit și superba asta să ne ureze La mulți ani. S-o crede vreo mare vedetă. Cică să apărăm în continuare democrația constituțională de provocări, evident rusești. Hai cu anularea :)

    Cum? Furandu-le dreptul la vot? Rusine eterna! Vi se datoreaza regimul hibrid, de tip babuin.

    mizerii de magistrati ultracorupti

    Magistrații trebuie să coboare cu picioarele pe pământ.,..

    Justitia exista pentru protejarea infractorilor .

    Avizul CCR trebuie sa fie CONSULTATIV,cum poate o pleiada de magistrati sa dicteze politica economica a unei tari?

    prin hotararile lor,cu implicatii majore in salarizare,se schimba impozitarea ca sa faca rost de bani sa dea specialilor ce gandesc pana la 48 de anisori de 10 ori mai intens decat Seneca! 

    voi sunteti cancerul Romaniei,la fel si sistemul judiciar,am avut un proces cu Primaria Ulmi,cu facturi emise si livrate catre primaria Ulmi,s a schimbat primarul ,nu a platit,si s au prevalat ca omul care a ridicat materialele nu avea imputernicire semnata de la primarie,,facandu l vinovat pe persoana fizica pe el si mie mi a dat ...,sa ma indrept im,potriva lui(chiar pe latura penala,ceea ce nu am facut) ,desi s-au facut niste statii pt copiii ce asteptau autobuzele scolare(ceva micut,ce a ramas pe teren si ale caror poze le am dat la instanta cea dreapta)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb