Preşedintele Bundesbank: Pieţele nu şi-au pierdut încrederea în Euro

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 noiembrie 2011

Încrederea pieţelor în principalele economii ale zonei euro se menţine, a afirmat, pe o notă plină de încredere, preşedintele băncii centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, într-un interviu citat de AFP.

"Nici Franţa, nici Austria nu tremură. Nivelul dobânzilor nu este extraordinar de înalt din punct de vedere istoric", a declarat Weidmann, referindu-se la propagarea crizei datoriilor şi riscul ca să afecteze Germania.

"Obligaţiunile germane rămân în continuare la fel de apreciate pe pieţe, deoarece politica Germaniei orientată spre stabilitate este convingătoare", a adăugat el, apreciind ca exagerate concluziile trase miercuri de anumite persoane după eşecul ţării sale de a vinde obligaţiuni pe zece ani la dobândă de 2%.

Şeful Bundesbank a repetat că nu doreşte o intervenţie mai fermă a Băncii Centrale Europene pe piaţa obligaţiunilor, în încercarea de a pune capăt contagiunii, şi a apreciat că, în momentul de faţă, discuţia pe această temă este "tensionată".

"De-abia s-au majorat undeva dobânzile la împrumuturile pe zece ani, că se şi anunţă sfârşitul lumii", a afirmat el plin de ironie.

Weidmann nu a exclus introducerea eurobondurilor, dar cu condiţia consolidării mai întâi a procesului de control.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

“GALA BURSA 2025”
cristim.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4086
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4665
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7716
Gram de aur (XAU)Gram de aur576.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb