Preşedintele Camerei Deputaţilor a avut o întâlnire cu Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti

F. A.
Politică / 18 ianuarie 2013

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut, astăzi, o întrevedere cu Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, se arată într-un comunicat de presă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA angajamentul ferm al autorităţilor române de a continua procesele de reformă şi a subliniat priorităţile noului Parlament al ţării noastre. În acest context, Valeriu Zgonea a prezentat modificările aduse Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, prin care se vor reglementa proceduri clare referitoare la constatarea incompatibilităţii, a conflictului de interese şi descurajarea traseismului politic.

Discuţiile au mai vizat priorităţile legislative pentru întărirea mediului economic, precum şi importanţa stimulării în continuare a investiţiilor americane în România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb