PREŞEDINTELE IOHANNIS A PROMULGAT NOUĂ LEGI 8 mai devine Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi

Elena Deacu
Politică / 6 martie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, nouă legi, printre care cea privind declararea zilei de 8 mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Legea, finalizată de Parlament în februarie, are ca obiect de reglementare declararea zilei de 8 mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, având drept scop promovarea egalităţii de şanse între sexe ca parte integrantă a politicii sociale.

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, referitor la adoptarea unui semn distinctiv adiţional (Protocolul III), adoptat la Geneva, la 8 decembrie 2005, decretul pentru promulgarea legii privind instituirea zilei de 28 iulie - Ziua Naţională a Ambulanţei din România şi decretul privind promulgarea legii pentru declararea zilei de 8 mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai semnat şi decretele de promulgare a: Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 52/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru interpretarea unor prevederi legale; Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb; Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală; Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis a semnat, de asemenea, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2014 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2010 privind controlul operaţiunilor care fac parte din sistemul de finanţare prin Fondul European de Garantare Agricolă, precum şi decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb