Preşedintele Nicuşor Dan este aşteptat la Iaşi la sfârşitul săptămânii viitoare

R.S.
Politică / 17 octombrie 2025

Preşedintele Nicuşor Dan este aşteptat la Iaşi la sfârşitul săptămânii viitoare

Preşedintele Nicuşor Dan este aşteptat la Iaşi, la sfârşitul săptămânii viitoare, afirmă surse politice, şeful statului urmând să participe la un eveniment care va marca împlinirea a 165 de ani de la înfiinţarea Universităţii ”Al.I Cuza” şi a Universităţii de Arte, transmite News.ro.

Şeful statului ar urma să ajungă la Iaşi vinerea viitoare, el fiind invitat să participe la ceremonia de la Teatrul Naţional din Iaşi, care va începe la ora 14.00 şi care va marca împlinirea a 165 de ani de la înfiinţarea Universităţii ”Al.I Cuza” şi a Universităţii de Arte.

Nicuşor Dan ar urma să aibă şi o întâlnire cu reprezentanţi ai administraţiei publice ieşene, dar şi să viziteze o companie din Iaşi.

Aceleaşi surse politice au precizat pentru News.ro că şeful statului ar urma să rămână până sâmbătă, 25 octombrie, în Iaşi, urmând să fie prezent la manifestările din oraş organizate de Ziua Armatei. De asemenea, preşedintele este aşteptat şi la lucrările Conferinţei Naţionale a Rectorilor, eveniment programat sâmbăta viitoare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ce să facă Mucișor acolo, să pupe moaștele !?

    1. Matale văd că nu ai citit textul de mai sus sau nu poți pricepe.....

    Daca ar avea un pic de intelepciune, ar sti ca este asteptat la ceremonia de depunere a demisiei. Acest om, face un mare deserviciu Romaniei si neamului romanesc.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb