Preşedintele PDL Constanţa cere reluarea discuţiilor despre Cazino

F.A.
Politică / 3 septembrie 2013

Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, solicită consilierilor locali, "indiferent de culoarea politică", să reia discuţiile despre Cazinoul din Constanţa, potrivit unui comunicat de presă.

Domnia sa a declarat: "Clădirea aceasta a reprezentat dintotdeauna un simbol pentru oraşul nostru, o emblemă de peste 100 de ani. Este, în primul rând, un monument arhitectonic, iar administraţia Mazăre nu face altceva decât să pună umărul la distrugerea lui. Nu găsesc motivele pentru care un primar al cărui partid este la Guvernare şi care are o relaţie foarte bună cu primul-ministru, nu reuşeşte să facă rost de fonduri pentru reabilitarea Cazinoului. Au fost bani, a existat intenţia de a-l reabilita, dar niciodată iniţiativa nu a aparţinut Primăriei Constanţa. Ba au fost bani, ba nu, ba se reabilita Cazinoul, ba se făcea teleschi cu banii aceia, ba se depuneau proiecte pe fonduri europene, ba nu mai sunt bani. Intenţia administraţiei de a vinde Cazinoul, recunoscută în diferite ocazii, este din ce în ce mai evidentă".

"Propun ca Primăria să reducă sumele acordate pentru publicitate către SOTI Cable Neptun sau Telegraf Advertising, să ia mai puţine flori şi să renegocieze contractele cu firma Dobre&Fiii. N-ar fi rău să fie supuse analizei contractele cu Polaris M Holding, Gecobis Build, Herarconi, Tomis Rent, Mobitom, Sport Turism, Conpress Holding, Puppy Vet, House Consult, Matra, Eucass, Prodigy Corporation şi altele. Cred că aşa avem toate şansele să găsim bani pentru Cazino", a mai spus senatorul Christian Gigi Chiru.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb