Prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi îl critică pe Traian Băsescu, afirmând că transformarea discuţiei pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o în Bulgaria într-o temă complicată de politică externă, care cere analize vaste din partea unor politicieni, este o încercare a fostului şef de stat de a crea probleme "în curtea Cotroceniului'', potrivit unui comunicat al PNL remis redacţiei.
"Transformarea discuţiei pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o în Bulgaria într-o temă complicată de politică externă, care cere analize vaste din partea unor politicieni, este o încercare de a crea probleme în curtea Cotroceniului, pe principiul «când nu avem ce spune îl atacăm pe Klaus Iohannis». În Bulgaria a fost doar o discuţie între doi parteneri NATO, discuţie care se purta de la începutul anului, iar Bulgaria are o responsabilitate egală cu România în faţă NATO. Din cauză că partiduleţul lui Traian Băsescu nu se vede nicăieri, Traian Băsescu încearcă să atragă atenţia asupra sa şi pentru asta face ce ştie: inventează subiecte şi bagă băţul prin gard. Ca preşedinte dezamăgit şi dezinformat rând pe rând de toţi şefii instituţiilor pe care el i-a numit, Traian Băsescu a rămas cu o traumă şi acum vede conflicte între instituţii la tot pasul", a declarat Buşoi.
Potrivit acestuia, preşedintele Iohannis are pe deplin cunoştinţă de poziţia României în NATO, iar în ceea ce priveşte instituţiile cu rol în colaborarea cu şeful statului pe probleme de politică externă funcţionalitatea relaţiei între instituţii nu se reglează în piaţa publică şi în niciun caz atunci când se sesizează Traian Băsescu.
''Traian Băsescu poate să se liniştească şi să bea ceva rece nu doar pentru că este caniculă, ci şi pentru că agitaţia asta nu aduce nimic, nici măcar procente după cum se vede'', a arătat Buşoi.