Primăria Capitalei pregăteşte concursuri pentru managerii celor 15 teatre municipale

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 13 martie

Primăria Capitalei pregăteşte concursuri pentru managerii celor 15 teatre municipale

English Version

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că se află în procesul de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de manager la cele 15 teatre aflate în subordinea municipalităţii. Autorităţile locale susţin că procedura va fi una transparentă şi bazată pe criterii profesionale. Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a avut o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Teatrelor Metropolitane, organizaţie care reprezintă opt instituţii de spectacole din Bucureşti, pentru a discuta detalii privind organizarea concursurilor. „Vrem să îi alegem pe cei mai buni, cei mai potriviţi, cei mai competenţi. Şi mai vrem ca întregul proces de recrutare să fie perfect transparent, obiectiv”, a transmis Primăria Capitalei pe pagina sa de Facebook.

Regulament în dezbatere publică

Primarul a declarat că administraţia locală a lansat în dezbatere publică regulamentul de organizare a concursurilor, tocmai pentru a evita suspiciunile de influenţă sau favoritism. „N-am nicio agendă ascunsă. Nu cunosc pe nimeni, singura legătură pe care o am cu teatrul este din postura de spectator”, le-a spus edilul actorilor şi reprezentanţilor instituţiilor culturale prezenţi la discuţii. În perioada următoare urmează să fie constituite comisiile de concurs, formate din specialişti din domeniul teatral şi reprezentanţi ai administraţiei municipale.

Condiţii pentru membrii comisiilor

Conform procedurilor publicate de municipalitate, experţii care vor face parte din comisiile de concurs trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă experienţă şi notorietate în domeniul cultural sau teatral; să nu fi avut relaţii contractuale în ultimii doi ani cu instituţia pentru care se organizează concursul; să nu fi avut relaţii contractuale cu vreunul dintre candidaţi. Pentru fiecare instituţie de spectacole va fi constituită o comisie de concurs distinctă, iar un expert poate face parte din mai multe comisii. Municipalitatea a anunţat că termenul de înscriere pentru experţii interesaţi a fost prelungit până la 5 aprilie, aceştia trebuind să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenţie.

Dezbatere cu artiştii şi specialiştii din domeniu

În etapa următoare, Primăria Capitalei va organiza o dezbatere publică cu actori şi specialişti din domeniul cultural, programată pentru 28 martie, la sediul ARCUB. Potrivit primarului general, discuţiile vor viza trei elemente esenţiale ale procesului de selecţie: Regulamentul de desfăşurare a concursurilor; Caietele de obiective pentru viitorii manageri; Criteriile de constituire a comisiilor de evaluare.

Concursurile vor fi organizate pentru conducerea următoarelor instituţii culturale: Teatrul Municipal L.S. Bulandra, Teatrul Tineretului Metropolis, Teatrul Odeon, Teatrul C.I. Nottara, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Teatrul Ion Creangă,

Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Excelsior, Teatrul Masca, Opera Comică pentru Copii, Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Teatrul Stela Popescu, Teatrul Dramaturgilor Români. Procesul de selecţie ar urma să stabilească noii manageri ai principalelor instituţii teatrale finanţate de municipalitate, într-un moment în care administraţia locală afirmă că doreşte profesionalizarea managementului cultural din Bucureşti.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0938
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4079
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6447
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9021
Gram de aur (XAU)Gram de aur734.4528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb