Primăria Sectorului 1 anunţă finanţarea unui spital nou în Bucureşti

George Forcoş
Politică / 12 august 2016

Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, va investi în construirea unui spital nou în Bucureşti, dotat la standarde europene, anunţă instituţia, prin intermediul unui comunicat de presă.

"Sectorul 1, de fapt întregul Bucureşti, are nevoie de un spital nou, dotat la standarde europene şi în care să lucreze medici experimentaţi. Mă bucur că am găsit un partener în domnul ministru Voiculescu şi că, împreună, putem realiza acest proiect atât de necesar oraşului. Există multe exemple de clinci de renume din Europa pe care le putem lua drept model", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Potrivit comunicatului citat, în perioada imediat următoare, o echipă mixtă formată din specialişti ai ministerului de resort şi ai administraţiei locale Sector 1 se vor întâlni pentru a stabili locaţia şi a elabora proiectul de investiţii pentru noul spital. Proiectul va conţine date concrete referitoare la dotările necesare în materie de infrastructură, precum şi costurile pe care le implică această investiţie.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb