Prime Kapital începe vânzarea Fazei 2 din Avalon Estate

F.D.
Politică / 19 iunie

Prime Kapital începe vânzarea Fazei 2 din Avalon Estate

Prime Kapital, dezvoltator, investitor şi operator imobiliar integrat, anunţă lansarea vânzărilor pentru Faza 2 de dezvoltare a Avalon Estate, un proiect rezidenţial premiat, cu acces auto limitat, dezvoltat în zona de nord a Bucureştiului, aproape de principalul centru de business al oraşului. Perioada estimată pentru finalizarea acestei faze este sfârşitul anului 2025, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În urma rezultatelor excelente înregistrate în etapa de vânzări pentru locuinţele din Faza 1 şi după instalarea primilor rezidenţi, Faza 2 din Avalon Estate va aduce trei clădiri cu acces din alei preponderent pietonale, între care şi ultima clădire tip T (T1), alături de două clădiri noi de apartamente cu regim redus de înălţime, aducând astfel totalul unităţilor dezvoltate la aproape 70% din proiect. În această etapă de dezvoltare se va finaliza şi ultima secţiune a parcului central, care va include o amenajare acvatică conectată cu pârâul artificial ce traversează parcul. Dincolo de rolul estetic, acesta va avea contribui şi la colectare şi filtrarea apelor pluviale, înainte de a le elibera în lacul natural de lângă proiect.

Faza 2 va include aproximativ 800 m² de spaţii comerciale tip boutique, cu dublă orientare, inclusiv către aleea interioară fără trafic auto.

"Am depus toate eforturile pentru a ne asigura că fiecare aspect al acestei dezvoltări reflectă excelenţa, de la designul meticulos la facilităţile excepţionale. Cu 352 de unităţi deja livrate şi locuite, Avalon Estate poate fi comparat cu alte dezvoltări tipice din oraş şi împrejurimi. Infrastructura de parcare "ascunsă" integrată, spaţiile comune şi aleile pietonale, drumurile de acces largi, suprafeţele mari ale unităţilor, compartimentarea interioară "curată" şi plafoanele înalte se traduc în spaţii de locuit generoase într-un cadru incredibil, unic, făcând din Avalon Estate singurul proiect cu adevărat car-free din nordul Bucureştiului", explică Maggie Kitshoff, Partener Prime Kapital.

În 2023, Avalon Estate a fost premiat în cadrul Anualei de Arhitectură, fiind proiectul câştigător al secţiunii "Arhitectură construită / Arhitectura locuinţei colective".

Faza 1 a proiectului a fost construită cu materiale şi tehnici atent selectate, pe o infrastructură bine gândită şi proiectată (de exemplu, conceptul de pârâu artificial integrat), în timp ce noile dispuneri, faţade şi tehnologii implementate continuă să completeze clădirile livrate, asigurând în acelaşi timp varietatea în cadrul dezvoltării. Toate unităţile dispun de ferestre mari şi terase, grădini sau logii generoase, pentru a valorifica spaţiile interioare şi exterioare, mai ales având în vedere că majoritatea unităţilor vor avea vederea către alei pietonale. În plus, noile clădiri vor integra un nou concept de alee, extinzând şi mai mult zonele comune şi spaţiile dintre clădiri, într-un cadru fără trafic auto.

"Mai multe veşti interesante urmează pe măsură ce ne pregătim să dezvăluim faza finală din Avalon, la începutul anului viitor. Această nouă fază dinamică va introduce o nouă generaţie de clădiri cu densitate redusă, extinzând oferta Avalon Estate cu apartamente spaţioase pe un singur nivel, cu orientare dublă, adaptate pentru familiile care caută un stil de viaţă îmbunătăţit. De asemenea, vor include opţiuni cu trei, patru şi cinci camere, aceste clădiri fiind aranjate în jurul curţilor interioare private, similar conceptului de design al clădirilor T, menţinând spaţiile din faţa locuinţelor şi aleile din apropiere fără trafic auto şi având deschidere către parcul central deja dezvoltat. În paralel, vor fi disponibile spre vânzare locuri de parcare subterane independente şi spaţii de depozitare suplimentare. Faza 3 va respecta, de asemenea, noile standarde UE 2030 pentru clădiri cu consum energetic aproape zero (nZEB)", a adăugat Maggie Kitshoff.

Faza 2 marchează, totodată, ultima oportunitate de a achiziţiona unul dintre ultimele 14 townhouse-uri care urmează să fie construite în Avalon Estate, adaptate la compartimentarea cea mai apreciată şi solicitată din Faza 1, care s-a vândut imediat după lansare şi care include caracteristici precum:

- Trei dormitoare mari.

- Zone separate de zi şi de noapte.

- O intrare principală şi una secundară - similar cu o vilă individuală.

- Ieşire către alee 100% fără acces auto.

- Spaţii distincte pentru activităţi de familie şi divertisment.

- Terasă privată de 40 m².

- Înălţimi libere de 2,85 m, 3,2 m şi 3,4 m.

- Perete de depozitare la parter, destinat bicicletelor şi altor obiecte personale.

- Privelişti impresionante.

- Opţiunea de a cumpăra locuinţa "la gri" sau cu finisaje incluse.

În timp ce lucrările la subsolurile, fundaţiile şi infrastructura aferentă clădirilor din Faza 2 au fost definitivate deja în 2023, finalizarea întregii faze este estimată pentru ultima parte a anului viitor.

"Avalon Estate este un proiect unic, şi pentru a-i putea descoperi cu adevărat calităţile, trebuie să evidenţiem rezultatele concrete deja obţinute graţie strategiei şi viziunii noastre aplicate încă de la început. Acest fapt ne susţine încrederea de a merge mai departe cu etapele următoare", spune Maggie Kitshoff.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5689
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9158
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.2067

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb