Primirea proiectelor pentru dezvoltare rurală se prelungeşte până la 19 decembrie 2008

F. A.
Macroeconomie / 11 decembrie 2008

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit au hotărât prelungirea termenului de primire a cererilor de finanţare pentru Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală până la data de 19 decembrie 2008, se arată într-un comunicat al MADR.

"Această decizie a fost luată pentru a răspunde interesului major al potenţialilor beneficiari în ceea ce priveşte accesarea Programului şi pentru a facilita depunerea cererilor de finanţare aflate deja în stadiul final de realizare", a declarat directorul general al Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit(APDRP), Sorin Ioan Radu.

Măsurile pentru care solicitanţii mai pot depune proiecte sunt: Măsura 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole", "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere" (Măsura 123) şi "Renovarea şi dezvoltarea satelor" (Măsura 322).

De asemenea, până la aceeaşi dată, vor fi disponibile şi finanţările pentru cele două scheme de ajutor de stat, XS 13/2008 privind "Prelucrarea produselor agricole", XS 28/2008 pentru "Prelucrarea produselor silvice", dar şi pentru Măsura 312 ce priveşte "Sprijinirea microîntreprinderilor", cât şi pentru Măsura 313  "Încurajarea activităţilor turistice".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb