Videoconferinţa “Managementul situaţiei de criză pentru industria energetică şi operatorii de infrastructură critică”Videoconferinţa “Managementul situaţiei de criză pentru industria energetică şi operatorii de infrastructură critică”

Primul Complex Sportiv Naţional, creat după o pauză de 18 ani

D.N.
Ziarul BURSA #Sport /

Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) anunţă că Guvernul a decis, în ultima şedinţă, înfiinţarea Complexului Sportiv Naţional "Lascăr Pană" în Baia Mare. După 18 ani, Ministerul Tineretului şi Sportului creează un Complex Sportiv Naţional, care se va adăuga celor 9 deja existente în portofoliu. Potrivit comunicatului MTS: "Noul CSN din Baia Mare va avea dotări de ultimă generaţie şi va oferi condiţii de pregătire la cele mai înalte standarde pentru sportivii din loturile naţionale şi olimpice, dar va fi folosit şi pentru găzduirea de competiţii interne şi internaţionale. CNS Baia Mare va fi unul dintre cele mai mari centre naţionale şi va reuni Sala Polivalentă "Lascăr Pană", baza de atletism, bazinele de înot, terenul de rugby şi un centru medical de refacere sportivă, la care se vor adăuga spaţiile de masă şi cazare pentru sportivi şi antrenori. Pe lângă acestea se are în plan şi deschiderea unei baze de pregătire de kaiac-canoe, sport care are tradiţie locală".

Secretarul de stat Cosmin Butuza a ţinut să mulţumească tuturor pentru această reuşită: "Am promis maramureşenilor că vor avea acest complex şi m-am ţinut de cuvânt! Dar nu va fi doar un complex al maramureşenilor, ci unul al sportivilor din întreaga ţară, va fi pus la dispoziţia loturilor şi echipelor naţionale care vor găsi acolo cele mai bune condiţii de pregătire. Vreau să le mulţumesc în primul rând băimărenilor, pentru încrederea şi sprijinul acordate, dar şi colegilor din Guvern şi Premierului pentru deschiderea pe care au avut-o faţă de acest proiect dedicat sportului".

Pe de altă parte, tot în Baia Mare va avea loc şi Gala Tineretului din România, care are drept scop recunoaşterea contribuţiei tinerilor, prin proiecte şi iniţiative în perioada 2017-2018, la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS