Primul-ministru s-a întâlnit cu reprezentanţi ai grupului Arcelor Mittal

F.A.
Politică / 29 martie 2012

Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu s-a întâlnit astăzi la Palatul Victoria cu o delegaţie a grupului Arcelor Mittal, conform unui comunicat remis redacţiei.

Premierul a remarcat angajamentul pe termen lung al Arcelor Mittal, precum şi rolul important pe care combinatul îl joacă, şi din punct de vedere social, la Galaţi. De asemenea, a subliniat faptul că depăşirea tuturor provocărilor actuale se poate face utilizând cadrul de piaţă funcţional.

Reprezentanţii grupului Arcelor Mittal au reconfirmat interesul pe termen lung al prezenţei lor operaţionale în România şi rolul strategic pe care îl are combinatul de la Galaţi în perspectiva dezvoltării pieţei în zona Mării Negre. De asemenea, au prezentat evoluţia economică a combinatului în ultimii ani, în contextul crizei economice internaţionale, precum şi provocările economice cu care trebuie să se confrunte în această perioadă.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb