PRIN PARTICIPAREA LA TÂRGUL CPHI WORLDWIDE 2019Antibiotice Iaşi vrea să-şi consolideze poziţia în teritoriile strategice

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate /

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi urmăreşte consolidarea poziţiei sale în teritoriile strategice, precum şi identificarea de noi pieţe de desfacere atât pentru substanţa activă Nistatină - pentru care compania este lider mondial -, cât şi pentru cele 70 de produsele finite înregistrate pe pieţele externe, reconfirmarea relaţiilor comerciale cu furnizorii de materii prime, dar şi identificarea de noi surse de aprovizionare. În acest sens, compania participă, pentru a şaptesprezecea oară consecutiv, la târgul internaţional CPHI Worldwide 2019 (Convention on Pharmaceutical Ingredients), care are loc în perioada 5-7 noiembrie, la Frankfurt. Manifestarea reprezintă cel mai important eveniment global al industriei farmaceutice şi reuneşte peste 2.500 de expozanţi din toată lumea, anul acesta fiind aşteptaţi peste 45.000 de vizitatori. Participarea la acest târg este o oportunitate deosebită de consolidare a business-ului, de a afla noutăţile şi tendinţele industriei farmaceutice, dar şi de a întâlni cei mai importanţi jucători din această industrie, arată un comunicat al producătorului farma.

Acesta subliniază: "Echipa Antibiotice şi-a planificat întâlniri ferme cu peste 170 de parteneri de afaceri împreună cu care se vor discuta acţiunile necesare pentru valorificarea capabilităţilor de cercetare şi infrastructură de producţie de pe platforma companiei, în vederea dezvoltării şi securizării afacerii pe termen mediu şi lung".

Ioan Nani, director general Antibiotice, a declarat: "În anii 2020 nu mai există graniţe, iar companiile sunt prezente peste tot în lume cu produsele lor. Pentru a ne susţine planul nostru de dezvoltare în perspectiva următorilor zece ani, trebuie să fim mereu în contact cu partenerii de afaceri, fapt pentru care este necesar să fim prezenţi în asemenea medii unde consolidăm afaceri pe termen lung cu colaboratorii noştri tradiţionali şi ne facem cunoscuţi unor potenţiali parteneri. Suntem preocupaţi să ne dezvoltăm reciproc business-urile, să venim în întâmpinarea nevoilor partenerilor, dar şi să validam susţinerea lor în dezvoltarea planurilor noastre de viitor".

Compania Antibiotice Iaşi îşi propune să devină şi pe plan internaţional un producător consacrat pentru produse topice (dermatologice) şi, în acelaşi timp, este constant preocupată să rămână lider pentru produsele sterile (soluţii şi pulberi sterile injectabile) şi substanţa activă Nistatină. În acest sens, conceptele de afaceri promovate în cadrul târgului CPHI Worldwide 2019 vizează portofoliul Hospital & Partners, portofoliul de produse dermatologice, cardiologice, produse pentru Calitatea vieţii şi Sănătatea Femeii, precum şi Nistatina.

În prezent, Antibiotice se orientează spre identificarea şi originalizarea acelor teritorii internaţionale comparabile cu piaţa din România, care folosesc aceleaşi mecanisme, au aceleaşi tipuri de produse, aceleaşi programe pentru hospital şi retail, pentru a găsi o expresie comună în aceste teritorii. Urmărind acest principiu şi fiind preocupată constant de facilitarea accesului unui număr cât mai mare de pacienţi la produsele din portofoliul său, Antibiotice dezvoltă o reţea de reprezentanţe comerciale operaţionale, teritorii ATB, în Republica Moldova, Vietnam, Ucraina şi Serbia (Office), generând o creştere sustentabilă pe termen lung a afacerilor companiei.

Producătorul de medicamente estimează vânzări la export de 35 de milioane de dolari, la finele anului 2019. Anul trecut, 34% din valoarea cifrei de afaceri a companiei a fost realizată pe pieţele internaţionale.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. In sfarsti o veste buna de la o firma romaneasca. Or mai fi si alte vesti bune, dar le cam numaram pe degete.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS