PRINCIPELE RADU: ''Majestatea Sa e ceva mai bine''

Politică / 8 mai 2016

Regele Mihai (Sursa foto: Facebook)

Regele Mihai (Sursa foto: Facebook)

Principele Radu a declarat, sâmbătă, că regele Mihai se simte ceva mai bine, "dar când este vorba de un astfel de diagnostic e bine să fii precaut, nu trebuie exagerat cu optimismul", transmite Mediafax.

"Majestatea Sa e ceva mai bine. Când e vorba de un astfel de diagnostic e bine să fii precaut, să nu exagerăm cu optimismul. Suntem fericiţi că la o vârstă atât de avansată şi cu un diagnostic atât de grav, un astfel de miracol se poate întâmpla să se simtă mai bine. E ceva ce probabil Dumnezeu îi dă pentru sărbătoarea care se apropie şi care îi e dedicată", a afirmat principele Radu.

Grav bolnav, regele Mihai a decis să se retragă în urmă cu două luni din viaţa publică. Acesta a fost diagnosticat cu leucemie în stadiu foarte avansat, cu metastaze, şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Informaţia a venit de la avocatul Casei regale care a transmis o înregistrare video în care a comunicat că Majestatea Sa se află într-o stare gravă de sănătate monarhul având şi cancer de piele.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.

În fiecare an, pe 10 mai este ziua regalităţii, fosta zi naţională a României, ziua dinastiei în care a avut loc intrarea în Bucureşti a principelui Carol I.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb