Prinţul Albert de Monaco se căsătoreşte religios azi, la ora 16:00

F. A.
Internaţional / 2 iulie 2011

Albert al II-lea de Monaco nu mai este burlac, potrivit surselor de presă. Prinţul s-a căsătorit civil cu aleasa inimii sale, Charlene Wittstock. Ceremonia, extrem de restrânsă, a avut loc în Sala Tronului şi s-a desfăşurat fără ca televiziunile să o poată transmite în direct. Astăzi va avea loc cununia religioasă, care va începe la ora 18, ora României.

Mii de oameni au privit ceremonia pe ecranele amplasate în centrul oraşului Monte Carlo. După ce mirii au semnat, s-a declanşat sărbătoarea pe străzile micului principat.

Simplitatea a fost cuvântul de ordine în exclusivistul principat.

După fericitul eveniment, locuitorii principatului au participat la o recepţie în port.

Cei prezenţi s-au putut bucura şi de prezenţa Prinţului Albert şi a proaspetei sale soţii

Oamenii au fost extrem de încântaţi să îi aibe pe cei doi atât de aproape

Petrecerea a continuat cu un concert oferit de Jean Michelle Jarre, care s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii

Ceremonia religioasă va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, ora României, în Curtea de Onoare a Palatului Princiar.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb