Procedură de destituire împotriva secretarului american al apărării, Pete Hegseth, iniţiată în Congres

S.C.
Internaţional / 10 noiembrie, 08:49

Sursă foto: Wikipedia/Pete Hegseth

Sursă foto: Wikipedia/Pete Hegseth

O procedură de impeachment împotriva secretarului american al apărării, Pete Hegseth, a fost iniţiată luni în Congresul SUA de reprezentantul republican Thomas Massie, care îl acuză, printre altele, de modul în care a gestionat războiul împotriva Iranului, demersul are însă şanse reduse să ducă la demiterea oficialului din administraţia preşedintelui Donald Trump, relatează AFP, citată de Agerpres.

Anunţul a fost făcut de Massie în plenul Congresului. Critic al preşedintelui Trump, reprezentantul statului Kentucky a afirmat că Hegseth şi-a încălcat responsabilităţile şi a acţionat în detrimentul legii, justiţiei şi poporului american, conform sursei.

În rezoluţia depusă, Massie îl acuză pe secretarul apărării că a declanşat şi condus operaţiuni militare împotriva Iranului fără autorizarea Congresului, de asemenea, îi reproşează că a ignorat normele de protecţie a civililor în timpul conflictului, invocând bombardarea unei şcoli primare din Minab, în sudul Iranului, în urma căreia au murit 120 de copii în primele ore ale războiului, potrivit publicaţiei.

Printre cele opt capete de acuzare se numără şi acuzaţia de „execuţii extrajudiciare”,aceasta vizează atacurile lansate de armata americană, sub comanda lui Hegseth, asupra unor nave suspectate de trafic de droguri în Marea Caraibilor şi Oceanul Pacific. Campania a fost criticată în raport cu normele dreptului internaţional, conform sursei.

Rezoluţia urmează să fie supusă votului în această săptămână în Camera Reprezentanţilor, deşi republicanii deţin majoritatea în ambele camere ale Congresului până în ianuarie, propunerea ar putea trece de Camera Reprezentanţilor, inclusiv pe fondul opoziţiei unor parlamentari republicani faţă de Hegseth şi al posibilelor absenţe de la vot, potrivit publicaţiei.

Adoptarea procedurii de impeachment nu ar însemna însă demiterea automată a secretarului apărării. Ulterior, Senatul ar trebui să organizeze un proces, iar destituirea ar necesita votul a două treimi dintre senatori. Republicanii deţin în prezent 53 dintre cele 100 de locuri, astfel că democraţii ar avea nevoie de sprijinul a numeroşi senatori republicani pentru ca demersul să reuşească, conform sursei.

Hegseth a respins joi criticile la adresa sa, afirmând: „Mă atacă, ne atacă pe noi, pentru că suntem eficienţi”. Secretarul apărării urmează să susţină marţi dimineaţă o conferinţă de presă la Pentagon.

Donald Trump a intervenit în apărarea oficialului său şi l-a atacat luni pe Thomas Massie, pe care l-a numit „ratat”. Preşedintele american a susţinut că „soldaţii, adevăraţii soldaţi” îl apreciază pe Hegseth şi a afirmat că acesta „a făcut o treabă foarte bună”, promiţând că îl va susţine chiar dacă procedura va fi adoptată de Camera Reprezentanţilor, potrivit publicaţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb