Procesul de descentralizare, discutat cu asociaţiile administraţiei publice locale

F.A.
Politică / 23 aprilie 2013

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) încurajează asociaţiile reprezentative ale administraţiei publice locale să depună la MDRAP, în perioada imediat următoare, propuneri concrete privind descentralizarea, arată un comunicat de presă.

Discuţiile pe această temă au avut loc astăzi la sediul (MDRAP), în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Comunelor din România şi ai Asociaţiei Oraşelor din România.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a declarat în cadrul întâlnirii:"V-am invitat să veniţi în sprijinul nostru dintr-un singur motiv: primarul şi preşedintele de consiliu judeţean sunt cei care cunosc cel mai bine problemele din zonele pe care le administrează. Ei ştiu de ce atribuţii au nevoie în plan local, ca să meargă lucrurile mai bine, de ce competenţe, de ce resurse şi în ce cuantum. De aceea, îmi doresc să pornim descentralizarea pe baza unui material în care să se regăsească punctele de vedere al celor patru asociaţii, şi nu ca ministerul să impună propriul proiect".

Reprezentanţii asociaţiilor s-au arătat interesate să contribuie la viitorul proces de descentralizare cu propuneri concrete, care să concentreze punctele de vedere primite, în timp, de la membrii lor. O nouă întâlnire între minister, membrii Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG) şi asociaţii, în care să fie prezentate şi discutate respectivele materiale, va fi stabilită în cel mai scurt timp, se precizează în comunicatul MDRAP.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2442
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5298
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1296
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8490

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb