Procesul de privatizare a Oltchim, în stand by

F. A.
Macroeconomie / 20 noiembrie 2008

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, miercuri, că o decizie luată în şedinţa Executivului s-a referit şi la procesul de privatizare a societăţii Oltchim.

""În acest moment, punem procesul de privatizare a Oltchim în stand by. Nu este o piaţă care permite realizarea acestui proces.Vrem ca el să se desfăşoare în bune condiţii, în aşa fel încât să putem garanta păstrarea locurilor de muncă"", a declarat Tăriceanu.

Acesta a precizat că vor fi identificate, prin consultarea Comisiei Europene, posibilităţi de sprijinire, pentru ca Oltchim să-şi poată continua activitatea.

Societatea Oltchim Rm. Vâlcea a anunţat recent că îşi va reduce activitatea în luna noiembrie 2008 cu 20% până la 40% din capacitate.

Potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti BVB, compania a luat această decizie pentru a evita acumularea de pierderi, asigurând în acelaşi timp livrările de produse către clienţii din România şi clienţii tradiţionali de pe piaţa externă, precum şi resursele necesare pentru plata furnizorilor, precum şi a ratelor şi dobânzilor scadente către băncile finanţatoare.

Oltchim estimează că în luna decembrie 2008 ar putea disponibiliza 550 de persoane, din care 200 sunt reprezentaţi de pensionari- reangajaţi, iar diferenţa de 350 persoane se referă la salariaţii care în prezent îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb