Prodplast Imobiliare vrea să emită obligaţiuni de 10 milioane de euro

GABRIELA MĂRĂCINEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 august 2014

Prodplast Imobiliare vrea să emită obligaţiuni de 10 milioane de euro

Prodplast Imobiliare (simbol PPLI), firmă controlată de omul de afaceri Florin Pogonaru, vrea să emită obligaţiuni în valoare de 10 milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei, transmis către Sibiu Stock Exchange. Banii ar putea fi folosiţi pentru finanţarea centrului comercial care urmează să fie construit în zona Obor.

Compania a informat ieri completarea ordinii de zi a Adunarii Generale a Acţionarilor companiei, programată pentru 13/14 august, cu un punct ce prevede aprobarea de către acţionari, a unei emisiuni de obligaţiuni dematerializate, în valoare de până la 10 milioane euro, cu un termen de scadenţă ce nu va depăşi 5 ani.

Emisiunea ar putea avea loc în tranşe, caz în care tranşa inaugurală va valora cel mult 5 milioane euro, iar scadenţa ar fi de 3 ani, informează acelaşi comunicat.

În cazul în care acţionarii aprobă emisiunea de obligaţiuni, Consiliul de Administraţie (CA) va trebui ca până la sfârşitul anului, să pună în aplicare hotărârea.

CA mai supune spre aprobarea acţionarilor majorarea capitalului social al PPLI cu 46 milioane lei, de la valoarea actuală de 20,86 milioane lei, prin emiterea a 46 milioane acţiuni noi, la un preţ de 1 leu/titlu, în scopul finanţării construcţiei unui centru comercial lângă Obor.

Compania intenţionează să mai acceseze şi un credit de 35 milioane de euro, pentru 30 de ani, de la instituţii de credit din Romania şi/sau străinatate, în vederea finanţarii mall-ului.

Acţionarii companiei vor discuta, în acelaşi timp, vânzarea prin licitaţie publică cu strigare, a unui teren din Tunari, de circa 3 hectare.

Centrul comercial, denumit Veranda Shopping Center, va avea o suprafaţă de circa 25.000 de metri pătraţi şi urmează să fie dezvoltat în zona Pieţei Obor, pe fostul amplasament al fabricii de mase plastice Prodplast, care a fost relocată. Prodplast Imobiliare a desemnat firma CBRE România pentru închirierea spaţiilor din centrul comercial şi a angajat firma Barsine Investiţii pentru managementul de proiect şi alte servicii conexe în vederea realizării investiţiei.

Pogonaru a încheiat un acord cu reţeaua de hipermarketuri Carrefour pentru un spaţiu de circa 10.000 de metri pătraţi în cadrul centrului comercial.

Prodplast Imobiliare a anunţat încă din 2012 că vrea să construiască un centru comercial în zona Obor, iar anul trecut a început demersurile privind începerea proiectului.

Acţionarii Prodplast au decis în 2008 divizarea producătorului de mase plastice în două firme, dintre care una cu activităţi imobiliare, care deţine terenurile şi clădirile din Bucureşti, evaluate 206,3 milioane lei la acel moment. Omul de afaceri Florin Pogonaru este acţionar indirect al Prodplast Imobiliare, prin mai multe firme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

26 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9423
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8107
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8196
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.1764

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro