Profit net aproape dublu la Banca Transilvania, în primul semestru din acest an

F. A.
Piaţa de Capital / 1 august 2011

Banca Transilvania a obţinut un profit net aproape dublu în primele 6 luni ale acestui an, de 65,67 milioane lei, faţă de 33,21 milioane lei, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primele 6 luni ale anului, veniturile din operaţiuni financiare au crescut la Banca Transilvania cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar veniturile din dobânzi au crescut cu 2%, de la 491 milioane lei, la 500 milioane lei. Veniturile din comisioane s-au menţinut la aproximativ acelaşi nivel, ajungând la 176,92 milioane lei. În ceea ce priveşte profitul operaţional BT, acesta este de 380,49 milioane lei. Cheltuielile operaţionale BT au crescut cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind de 366 milioane lei.

Robert Rekkers, Directorul General al Băncii Transilvania, a declarat: "Rezultatele obţinute în prima parte a acestui an sunt, şi de această dată, promiţătoare. Focusul nostru a fost creşterea sustenabilă a profitului şi a cotei de piaţă. Toate cele patru linii de afaceri ale băncii noastre au fost gestionate adecvat actualului context economic. Am continuat şi continuăm să acordăm credite, iar prin produsele şi serviciile lansate în primele 6 luni venim cu soluţii financiare pentru clienţii noştri. Ştim că anul 2011 va fi, în continuare, cu provocări, tocmai de aceea suntem precauţi, dar pregătiţi pentru a atinge obiectivele stabilite pentru acest an".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb