Prognoza meteo (29.11. - 30.11.2025)

Ştiri utilitare / 29 noiembrie 2025

Prognoza meteo (29.11. - 30.11.2025)

Prognoza pentru România

Vremea va fi închisă, iar valorile termice se vor situa în general în jurul normelor în vest şi sud-vest şi mai mari faţă de acestea în rest. Va ploua în toate regiunile, dar pe arii mai extinse şi însemnat cantitativ în sudul, sud-estul şi parţial în centrul ţării, unde se vor acumula local 15...20 l/mp, iar în Muntenia, nordul şi estul Olteniei, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, posibil şi în Dobrogea, 25...30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp. În Carpaţii Meridionali, mai ales la altitudini de peste 1500 m, dar şi pe crestele din restul zonei montane vor predomina lapoviţa şi ninsoarea. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări în sud-sud-estul ţării, cu rafale în general de 45...50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 16 grade, cu cele mai mari valori pe litoral, iar cele minime se vor situa între 0 şi 11 grade.

Prognoza pentru Bucureşti

Cerul va fi noros şi va ploua moderat cantitativ. Vântul va suflat în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb