Lucrările celei de-a XIX-a Adunări Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) din Coreea de Sud au continuat astăzi, cu prima sesiune plenară a Consiliului Executiv al OMT, arată un comunicat remis redacţiei.
Prezentă la reuniune, ministrul Elena Udrea a vorbit despre strategia de implementare a brandului naţional de turism, declarându-se plăcut impresionată de faptul că brandul destinaţiei România este cunoscut în rândul celor prezenţi la lucrările OMT. În acest sens, ministrul a subliniat rolul mijloacelor moderne, din categoria new-media, în promovarea destinaţiilor turistice în mediul on-line.
"România a dovedit că este un factor activ în domeniul turismului atât în cadrul OMT, cât şi al Uniunii Europene. În acest sens, putem vorbi despre Strategia UE pentru Regiunea Dunării, iniţiativă în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este direct implicat, fiind, alături de Bulgaria, coordonator pe domeniul turismului. Revenind la rezultatele programelor pe care le derulăm în domeniul turismului, menţionez creşterea semnificativă a numărului de turişti înregistraţi în structurile de cazare din România, cu 10% mai mulţi în prima jumătate a anului 2011 faţă de perioada similară din 2010", a subliniat ministrul Elena Udrea.



























































