Proiect de lege: Burse pentru elevii care au obţinut premii şcolare

Marius Constantin
Politică / 23 iunie 2015

Deputatul Bogdan Diaconu este iniţiatorul unui proiect de lege depus astăzi la Camera Deputaţilor, prin care doreşte să acorde burse elevilor care au obţinut premii pe parcursul unui an şcolar sau rezultate deosebite la olimpiadele naţionale şi internaţionale, arată un comunicat transmis astăzi redacţiei.

Pentru a finaţa acest proiect, deputatul are în vedere să înfiinţeze Fondul pentru Viitorul României (FVR), administrat de Banca Naţională a României, la care va contribui cu 0,5% din cifra de afaceri (CA), orice firmă cu o CA de peste 10 milioane de euro.

Fondurile colectate din taxa de responsabilitate socială în cadrul Fondului pentru Viitorul României sunt păstrate într-un cont special dedicat al Băncii Naţionale a României, având ca utilizare plata lunară de burse şcolare de merit pentru toţi elevii care obţin la toate materiile pe perioada anului şcolar calificativul de "Foarte bine" pentru ciclul primar sau premiul I, II sau III în cadrul sistemului educaţional de stat în ciclul gimnazial sau liceal, precum şi pentru toţi elevii din sistemul de învăţământ preuniversitar calificaţi la olimpiadele naţionale sau internaţionale.

Cuantumul bursei FVR va fi de 500 lei pentru elevii care au obţinut premiul I, de 400 lei pentru elevii care au obţinut premiul II şi de 300 lei pentru elevii care au obţinut premiul III, de 500 de lei pentru elevii din ciclul primar care au obţinut în decursul anului şcolar doar calificative de "Foarte bine" şi de 500 de lei pentru elvii care s-au calificat la olimpiadele naţionale sau internaţionale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb