Proiecte finanţate prin PNRR pentru reducerea abandonului şcolar

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 28 iunie 2024

Proiecte finanţate prin PNRR pentru reducerea abandonului şcolar

English Version

Abandonul şcolar reprezintă o problemă majoră pentru educaţia autohtonă. Ministerul Educaţiei anunţă lansarea apelului de proiecte "Schema de granturi PNRAS - Runda a II-a (seria a III-a)", finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care are ca obiectiv prevenirea şi reducerea abandonului şcolar. Astfel, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pot obţine granturi pentru prevenirea şi reducerea abandonului şcolar la nivel gimnazial, îmbunătăţirea rezultatelor obţinute de elevi la evaluarea naţională de clasa a VIII-a, precum şi pentru îmbunătăţirea tranziţiei de la învăţământul secundar inferior la cel superior. Potrivit ministerului: "Apelul vizează unităţile de învăţământ gimnazial de stat cu risc ridicat şi mediu de abandon şi părăsire timpurie a şcolii (PTŞ), eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS - Runda a II-a (seria a III-a), care pot aplica în nume propriu sau prin intermediul autorităţilor publice locale în vederea creşterii accesului şi participării grupurilor dezavantajate la educaţie şi pentru consolidarea competenţelor, pentru educaţie remedială şi pentru accelerarea învăţării". Alocarea financiară totală a prezentului apel de proiecte este de 105 milioane de euro, fără TVA. "Unităţile de învăţământ care au primit finanţare în runda I şi runda a II-a (seria I şi seria II PNRAS) nu sunt eligibile pentru acest apel. De asemenea, unităţile de învăţământ care au în ciclul gimnazial sub 50 de elevi şi care nu au obţinut finanţare în cadrul apelului PNRAS Şcoli Mici, dar se regăsesc în Anexa 17, sunt eligibile pentru prezentul apel", precizează Ministerul Educaţiei.

Cererea de finanţare se va depune exclusiv online, prin platforma web dedicată disponibilă, până 31 iulie 2024, însă platforma va fi accesibilă pentru depunerea proiectelor începând cu 9 iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb