Proiectele de ajutor de stat vor trebui avizate de MF şi de MFE

I.D.
Politică / 11 octombrie 2015

Proiectele de ajutor de stat vor trebui avizate de MF şi de MFE

Orice proiect care presupune acordarea unui ajutor de stat va trebui să fie însoţit de un Memorandum aprobat de Guvern privind oportunitatea promovării măsurii respective, reiese dintr-un proiect de Ordonanţă de modificare a legislaţiei în privinţa acordării ajutorului de stat, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

În plus, memorandumul respectiv, înainte de a primi girul de oportunitate al Guvernului, trebuie supus avizării de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către Ministerul Fondurilor Europene, în perspectiva încadrării în politicile fiscal bugetare ale statului român şi să se asigure complementaritatea cu programele finanţate din fonduri europene.

Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, "fundamentarea promovării oricărei măsuri de natura ajutorului de stat trebuie să revină iniţiatorului/furnizorului, acesta fiind cel mai în măsură să argumenteze necesitatea intervenţiei statului în economia de piaţă".

"În vederea creării unui cadru legislativ unitar la nivel naţional care să răspundă solicitărilor Comisiei Europene în domeniul ajutorului de stat şi să poată fi uşor aplicabil în angrenajul instituţiilor statului, este necesară adoptarea prezentei Ordonanţe de Urgenţă care să reglementeze mecanismul de analiză a oportunităţii şi prioritizării măsurilor de sprijin de natura ajutorului de stat", se mai arată în nota de fundamentare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Poate in ceasul al 12-lea Ministerul Finantelor va fi mai exigent cu modul in care gestioneaza banii. Si poate mai arunca un ochi de stapan diligent si prin curtea entitatilor al caror actionar este.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb