Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat un pachet de 10 proiecte legislative pe care susţine că le va vota indiferent de iniţiator, măsurile vizând modificări în sistemul electoral, fiscalitate şi organizarea administraţiei, precum şi politici economice şi energetice. Potrivit formaţiunii, iniţiativele sunt propuse în contextul situaţiei economice actuale şi al criticilor la adresa guvernării.
„Alianţa pentru Unirea Românilor a prezentat 10 proiecte majore pe care le votează indiferent cine le propune. Cele 10 proiecte vizează reformarea statului şi redresarea economică, în contextul lipsei de direcţie şi al deciziilor haotice ale Guvernului PSD-PNL-USR-UDMR, care continuă să pună presiune pe români şi pe mediul economic.
România traversează un moment dificil, în care cetăţenii aşteaptă soluţii concrete, nu improvizaţii şi calcule politice. În acest context, AUR a prezentat un set de măsuri clare, transformate în iniţiative legislative, care pot fi aplicate imediat pentru corectarea dezechilibrelor actuale.
„Am întocmit o listă de zece proiecte prioritare. Le propunem ca soluţii pentru ieşirea din situaţia actuală. Le-am transformat în proiecte de lege. Le vom vota indiferent cine le iniţiază.
1. Parlament bicameral cu 300 de parlamentari;
2. Alegeri locale în două tururi de scrutin pentru primari;
3. Scutirea de impozit pe proprietate pentru locuinţa de domiciliu, în limita a 150 de metri pătraţi;
4. Reforma administrativă. Propunem o nouă arhitectură instituţională. Reducem, comasăm sau desfiinţăm instituţii ale administraţiei centrale. Eficientizăm administraţia locală.
5. Revenirea cotelor TVA la 19%, cota standard, şi 9%, cota redusă;
6. Eliminarea limitării plăţilor în numerar. Nu vrem să existe limite pentru plăţile în numerar;
7. Renunţarea la îngrădirea drepturilor de proprietate privind sumele din pensiile administrate privat;
8. Interzicerea deductibilităţii fiscale pentru operaţiunile asimilate optimizărilor fiscale. Ne referim la contracte de consultanţă, management şi transfer de proprietate intelectuală pentru companii multinaţionale sau entităţi afiliate. Introducem şi plafonarea cheltuielilor deductibile cu dobânzile la credite intragrup;
9. Oprirea procesului de decarbonizare până la atingerea suficienţei energetice;
10. Renunţarea la orice formă de cenzură. Desfiinţăm Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi transferăm atribuţiile către instanţele de judecată.”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.
Prin aceste propuneri, AUR arată că există soluţii concrete pentru reformarea statului şi relansarea economiei, în timp ce coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR continuă să blocheze orice iniţiativă reală de schimbare.
Departamentul de comunicare al Alianţei pentru Unirea Românilor”

















































Opinia Cititorului