Proiectul legii femicidului, pregătit de adoptare în prima sesiune a Senatului

U.B.
Politică / 26 ianuarie, 11:07

Proiectul legii femicidului, pregătit de adoptare în prima sesiune a Senatului

Senatorii din Comisia juridică şi Comisia specială „România fără violenţă domestică”, au adoptat raportul asupra proiectului de lege cu privire la prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Proiectul urmează să fie supus votului în plenul Senatului, în sesiunea parlamentară care va începe la 1 februarie, potrivit News.ro.

Legea are scopul de a oferi o abordare clară şi preventivă a fenomenului femicidului, care până acum nu era definit juridic şi pentru care nu existau date centralizate sau instrumente clare de analiză. În lipsa acestora, statul a reacţionat „tardiv” după producerea tragediilor, iar femicidul este considerat „previzibil şi prevenibil”, conform News.ro.

„Legea corectează aceste vulnerabilităţi şi mută responsabilitatea de la victimă pe umerii instituţiilor publice”, se arată în comunicatul Comisiei speciale, semnat de Alina Gorghiu. Preşedinta a subliniat că proiectul reprezintă un pas important în România pentru prevenirea violenţei domestice şi protejarea victimelor, notează sursa menţionată.

Aproape 60 de femei au fost ucise în România, majoritatea în contexte de violenţă domestică. Proiectul de lege propune, printre altele: definirea juridică a femicidului, colectarea şi publicarea anuală de date privind victimele şi agresorii, protecţie pentru copiii rămaşi orfani, pedepse mai severe pentru violenţe în prezenţa minorilor, educaţie pentru prevenţie în şcoli şi sancţionarea severă a faptelor motivate de gen, potrivit News.ro.

Iniţiativa legislativă a fost realizată în colaborare cu ONG-uri, specialişti, magistraţi şi profesionişti din domeniu, urmând bune practici europene, şi urmăreşte ca România să treacă „de la reacţie la prevenţie, de la indiferenţă la responsabilitate”, a declarat Alina Gorghiu, conform sursei citate anterior.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. barbacid nu trebuie ? preocupari dupa mintea lui gorghiu , sa ne facem ca avem treaba

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb