Ministerul Afacerilor Interne intenţionează să modifice legislaţia rutieră astfel încât proprietarul maşinii să fie sancţionat direct în cazurile de oprire sau parcare neregulamentară, dacă şoferul nu se află la vehicul, potrivit proiectului „Siguranţă în trafic”, transmite HotNews.ro.
Potrivit secretarului de stat Bogdan Despescu, procedura va fi simplificată prin lipirea unui autocolant pe parbriz, care va ţine loc de comunicare a procesului-verbal de contravenţie.
„Simplificăm procedura de atragere a răspunderii în cazurile de oprire sau parcare neregulamentară, în sensul că sancţiunea va fi aplicată direct proprietarului, atunci când conducătorul auto nu este la vehicul, eliminând şi punctele de penalizare din prezent”, a explicat Despescu.
Măsura face parte dintr-un pachet legislativ menit să sprijine administraţiile locale, care reclamă dificultăţi în aplicarea sancţiunilor pentru parcările ilegale. Proiectul urmează să fie pus în transparenţă decizională în perioada următoare.
Anunţul MAI vine după ce primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a reclamat că municipalitatea nu poate aplica amenzi pentru maşinile parcate ilegal, din cauza lipsei accesului la baza de date a proprietarilor gestionată de minister.
„Atâta timp cât nu găseşti proprietarul la faţa locului, nu ai cum să aplici sancţiunea. Suntem în proces cu DGPCI de patru ani, pentru că a refuzat să ne pună la dispoziţie baza de date”, a declarat Bujduveanu la Digi24.
În ultimii cinci ani, Compania de Parking Bucureşti a emis note de constatare în valoare de 700.000 de lei, însă amenzile nu au putut fi colectate fără identificarea proprietarilor vehiculelor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 18:10)
nu va mai credem nici daca stati in cap!
sunteti in slujba politicienilor si interlopilor, adica in slujba pelticului si a lui bolovan care sunt ambele.
nici burduja nu rcunoaste dar parcarile ilegale sun 50% parte din traficul blocat in bucuresti si in majoritatea oraselor de altfel.
da, parcul de masini e mare, a depasit 11 milioane, dar toti astia si-o pun unde vor muschii lor ca voi nu va faceti meseria.
daca le-ati da amenzi cat a costat masina nu cred ca s-ar mai imbulzi toti sa-si cumpere masina, cazane etc.
si cu trotinetele electrice si mopedele si bicicletele pe trotuare la fel in plin trafic pietonal voi va faceti ca nu ezista si ca nu le vedeti.
orice racan cu mucii la nas sfideaza pe toata lumea, loveste si fuge.