PROPUNERE LEGISLATIVĂ PC:  Elevii ar putea primi în clasa I un echipament sportiv gratuit

F.A.
Politică / 3 iulie 2013

Un grup de 13 deputaţi şi senatori au iniţiat, la iniţiativa deputatului conservator Mircea Irimie, un proiect legislativ prin care elevii ar urma să primească gratuit din partea statului, prin intermediul şcolilor, un echipament sportiv complet la intrarea în clasa I, arată un comunicat trimis redacţiei.

Iniţiatorul, Mircea Irimie, a explicat că acest mod de a-i ajuta pe copii îi va determina să facă mai mult sport decât până acum, reducând astfel semnificativ programul petrecut de către aceştia în faţa calculatorului.

"Este de semnalat faptul că incidenţa obezităţii la copiii de vârstă şcolară a crescut alarmant în ultimul timp, acest lucru fiind cauzat de lipsa activităţii sportive şi de alimentaţia necorespunzătoare. Mai mult timp petrecut pe terenurile şi în sălile de sport va scădea incidenţa acestui fenomen ce afectează o parte importantă a acestui sector de vârstă. Cele mai alarmante date arată că un sfert dintre copii sunt supraponderali iar jumătate dintre elevi au scutire de la orele de sport", a explicat Mircea Irimie.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb