Propuneri formulate de către membrii FPTR pentru deschiderea în condiţii optime a sezonului estival 2026

U.B.
Comunicate de presă / 18 februarie, 10:08

Propuneri formulate de către membrii FPTR pentru deschiderea în condiţii optime a sezonului estival 2026

Pentru prima dată după mulţi ani, conducerea Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, autoritatea publică centrală pentru turism, s-a implicat din timp pentru a asigura condiţiile optime în vederea deschiderii sezonului estival 2026, începând cu data de 1 mai, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

În continuarea discuţiilor purtate cu conducerea ministerului, miercuri, 18.02.2026, la Constanţa, va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii tuturor autorităţilor implicate.

În cadrul acestei întâlniri, propunem analizarea următoarelor aspecte semnalate de operatorii economici de pe litoral, cu scopul de a identifica şi implementa soluţii pentru toate neajunsurile care pot afecta, în acest an, relansarea turismului de pe litoral.

FPTR consideră că, dacă sezonul estival 2026 începe ordonat, România câştigă mai mult decât din orice campanie de promovare.

I.OMD-uri

În prezent există legislaţie care permite înfiinţarea şi funcţionarea OMD-urilor la toate nivelurile, cu excepţia OMD-ului naţional, pentru care trebuie elaborată o lege specială.

Cu certitudine, legislaţia actuală este perfectibilă, dar, din câte ştim, nu există propuneri concrete de modificare.

Nu s-a finalizat Proiectul de Ghid pentru înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei, care sa aflat în dezbatere publică şi care a fost aspru criticat de toţi participanţii, inclusiv de mediul academic.

Ordinul ministrului antreprenoriatului şi turismului nr. 1.293/2022, privind aprobarea Procedurii de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei, prezintă, în opinia noastră, vicii grave.

Un singur exemplu: după obţinerea avizului, nu se mai solicită un nou aviz pentru modificările aduse statutului, aprobate de AGA OMD-ului, propuneri care, în unele cazuri, încalcă legislaţia, modificând statutul iniţial în baza căruia a fost acordat avizul.

Considerăm foarte grav faptul că ministerul nu se implică în controale de îndrumare şi verificare a desfăşurării activităţii OMD-urilor, susţinând că nu are competenţă în acest sens.

Pentru noi, mediul de afaceri, este dificil de înţeles cum un minister care a elaborat legislaţia în domeniul OMD-urilor nu poate verifica funcţionarea legală a acestora. NU NE REFERIM LA MODUL ÎN CARE SUNT CHELTUIŢI BANII OMD-URILOR PROVENIŢI DIN TAXELE SPECIALE DE PROMOVARE, care sunt reglementate de:

-Art. 484 din Legea nr. 227/2015 - Codul fiscal (definirea taxelor speciale şi destinaţia lor);

-Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal;

-OUG nr. 57/2019 - Codul administrativ;

-Hotărârile consiliilor locale/judeţene privind instituirea şi utilizarea taxei;

-Procedura de avizare a OMD-urilor (care leagă existenţa şi avizarea acestora de utilizarea taxelor colectate).

Din informaţile noastre, din păcate, în prezent, majoritatea cheltuielilor din veniturile OMD-urilor se referă la salarii, deplasări la târguri în străinătate, organizarea unor evenimente artistice la care participă localnicii, vizitatorii şi, eventual, turiştii deja cazaţi, iar foarte puţini bani sunt cheltuiţi pentru o promovare eficientă.

Considerăm că relansarea turismului pe litoral nu poate începe fără ca staţiunile turistice să aibă aprobată o strategie de dezvoltare şi marketing turistic, un plan de acţiune, un manual de identitate al fiecărei destinaţii şi fără a realiza o promovare eficientă la nivelul cerinţelor actuale.

II.Primării - staţiuni turistice

Cu certitudine, începutul acestui an este cel mai greu din punctul de vedere al asigurării veniturilor pentru primării. Motivele sunt bine cunoscute:

-Lipsa Legii bugetului de stat pe anul 2026;

-Reducerea semnificativă a încasărilor voluntare a taxelor locale;

-Restricţii prevăzute de pachetele de măsuri fiscal-bugetare de reducere a cheltuielilor şi deficitului, conform Legii nr. 141 din 25 iulie 2025 şi a Legii nr. 239 din decembrie 2025.

Ţinând cont că nici în anii precedenţi primăriile nu au reuşit să pregătească staţiunile turistice de pe litoral pentru deschiderea sezonului estival, conform reglementărilor în vigoare, la data de 1 mai, putem afirma cu certitudine că, fără măsuri concrete şi un ajutor financiar urgent din partea Guvernului, există un risc major de compromitere a deschiderii sezonului în condiţii optime.

Problemele concrete specifice fiecărei staţiuni vor fi prezentate de către colegii noştri în cadrul dezbaterilor, însă, în acest context, considerăm necesar să semnalăm, cu prioritate, câteva probleme deosebit de grave:

-Existenţa unor proprietăţi abandonate în staţiunile turistice;

-Prezenţa construcţiilor ilegale, în special în zonele limitrofe plajelor;

-Lipsa obligativităţii emiterii autorizaţiilor de funcţionare pentru unităţile sezoniere, începând cu data de 1 mai, astfel încât proprietarul/administratorul să fie obligat să pregătească cel puţin exteriorul proprietăţii pentru deschiderea sezonului;

-Necesitatea asigurării, cu prioritate, de către primării, a locurilor de parcare limitrofe pentru structurile de primire turistică;

-Necesitatea corelării, de către primării, a programului transportului în comun din zonele limitrofe, pentru asigurarea deplasării corespunzătoare a personalului angajat sezonier către unităţile angajatoare.

FPTR consideră ca o soluţie concretă şi urgentă, este alocarea suplimentară de fonduri de la buget pentru lucrări de igienizare, reparaţii curente, salubrizare, înlocuire mobilier stradal distrus şi reamenajare peisagistică generală.

FPTR solicită stabilirea cu celeritate a obligaţiei primăriilor de a întocmi un necesar în acest sens şi de a estima bugetul suplimentar care urmează să fie solicitat Guvernului, cu sprijinul conducerii MEDAT.

III.Operatori economici

Suntem convinşi că toţi operatorii economici, deţinători de structuri de primire turistică, membri sau nonmembri FPTR, vor depune în continuare un efort susţinut pentru deschiderea sezonului estival începând cu data de 1 mai, prin realizarea următoarelor acţiuni:

-Pregătirea exteriorului proprietăţii Lucrările de igienizare şi de pregătire pentru primirea turiştilor din interiorul structurilor de primire turistică pot continua şi după 1 mai, unităţile fiind puse la dispoziţia turiştilor, eventual eşalonat, în funcţie de data primelor intrări

-Obţinerea tuturor avizelor, certificatelor şi autorizaţiilor până la data de 1 mai

-Solicitarea, ca şi în anii precedenţi, a sprijinului autorităţilor locale cu funcţiuni de control.

Majoritatea operatorilor economici din turism au aderat la iniţiativa FPTR, susţinută de MEDAT, „2026 Anul Calităţii în Turism”, şi îşi asumă angajamentul ferm de a oferi o experienţă turistică superioară la tarife corecte, fără transferarea integrală a costurilor suplimentare către turişti.

IV.Organe de control

Având în vedere experienţa anilor trecuţi şi colaborarea cu autorităţile locale cu funcţiuni de control, care a evitat inclusiv, pe perioada pandemiei, situaţii deosebit de critice, suntem convinşi că, în urma acestei şedinţe, cu sprijinul MEDAT, se va întocmi un plan de măsuri care să permită eliberarea tuturor avizelor, certificatelor şi autorizaţiilor de funcţionare, până la data de 1 mai, pentru toate unităţile.

FPTR propune organizarea şi funcţionarea, în două perioade calendaristice ce urmează a fi stabilite pentru luna aprilie, a unui comandament general care să întrunească reprezentanţi ai tuturor organismelor de control, în vederea îndrumării şi verificării operatorilor economici care, prin legislaţia aplicabilă, sunt obligaţi să deschidă sezonul estival la 1 mai.

Operatorii economici vor respecta întocmai indicaţiile şi recomandările formulate de autorităţile de control în perioada de pregătire a sezonului. Se angajează să remedieze cu celeritate eventualele neconformităţi semnalate şi să obţină toate avizele, certificatele şi autorizaţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă, în vederea deschiderii sezonului estival începând cu 01.05.2026.

V. Modificări legislative

A. Menţinerea reducerii de 50% a impozitului pe clădiri si terenuri pentru structurile de primire turistice sezoniere

FPTR consideră că emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să corecteze acest neajuns este necesară pentru menţinerea unui regim fiscal echitabil, predictibil şi adaptat realităţii funcţionării sezoniere, începând cu anul fiscal 2026. Eliminarea reducerii de 50% prin Legea nr. 239/decembrie 2025 afectează grav unităţile turistice sezoniere, în special cele de pe litoral.

B. Autorizarea structurilor sezoniere

Modificarea/respectarea cadrului legislativ, astfel încât autorizaţiile de funcţionare sezoniere să fie eliberate, în mod obligatoriu, pentru întreaga perioadă a sezonului estival, respectiv 1 mai - 30 septembrie (perioada definită prin lege ca sezon turistic). Această măsură urmăreşte evitarea situaţiilor în care unele unităţi funcţionează doar 2-3 luni (vârful de sezon), iar pe durata rămasă contribuie la degradarea aspectului general al staţiunilor.

C. Asigurarea, cu prioritate, de către primării, a locurilor de parcare limitrofe structurilor de primire turistică

D. Prelungirea sezonului estival

Modificarea legislaţiei aplicabile - respectiv a Codului administrativ - astfel încât concesionarea şi vânzarea unor terenuri aparţinând domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale să fie permise operatorilor economici deţinători de structuri de primire turistice clasificate, în vederea extinderii serviciilor suplimentare prin amenajarea de piscine, locuri de joacă şi alte forme de agrement, cu scopul prelungirii sezonului estival.

E. Interventie in Parlament - Camera Deputaţilor pentru aprobarea PLx-nr.50-1 2025

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România.

Proiectul de lege propus spre adoptare conţine, pe de o parte, o serie de modificări care facilitează crearea cadrului legal (temeiului) pentru emiterea unor acte normative de rang inferior, în scopul organizării executării legii (O.G. nr. 58/1998), cu referire la noi reglementări în domeniul autorizării şi controlului activităţii operatorilor economici (licenţierea agenţiilor de turism, atestarea/brevetarea personalului de specialitate care activează în domeniul turismului şi clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică).

F. Legislaţia privind concesionarea şi exploatarea plajelor

FPTR apreciază eforturile recente depuse de domnul Laurenţiu-Viorel Gîdei, secretar de stat, care, împreună cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, încearcă să constituie o comisie tehnică de lucru pentru analizarea propunerilor organizaţiilor patronale din turism şi ale OMD-urilor de pe litoral privind modificarea legislaţiei aplicabile.

FPTR propune modificarea urgentă a legislaţiei privind concesionarea şi exploatarea plajelor, în vederea eliminării birocraţiei excesive şi a distorsiunilor create de actualele proceduri. În acest sens, se doreşte instituirea unui „moment T0” legislativ, care să permită reorganizarea sectoarelor de plajă şi simplificarea procedurilor de atribuire către operatorii din turism şi autorităţile locale, în colaborare cu Organizaţiile de Management al Destinaţiei.

Totodată, FPTR militează pentru garantarea accesului liber al turiştilor şi al localnicilor pe plajă, fără costuri suplimentare, precum şi pentru implicarea administraţiilor locale în asigurarea infrastructurii de bază (utilităţi, grupuri sanitare, duşuri etc.). Scopul acestor măsuri este creşterea atractivităţii litoralului românesc şi stimularea investiţiilor durabile în turismul estival, în beneficiul atât al turiştilor, cât şi al mediului de afaceri local.

Prezentele teme de dezbatere, propuse de FPTR pentru întâlnirea din data de 18.02.2026, vor fi completate cu intervenţiile punctuale (eventual note scrise) formulate de reprezentanţii organizaţiilor patronale, OMD-urilor, asociaţiilor şi operatorilor economici prezenţi la şedinţă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0965
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur679.5488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb