Protecţia jurnaliştilor şi mijloacelor mass-media, consfinţite de Parlamentul European

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 14 martie

Protecţia jurnaliştilor şi mijloacelor mass-media, consfinţite de Parlamentul European

English Version

Parlamentul European a aprobat, ieri, acordul la care s-a ajuns în urma trialogului cu Comisia Europeană şi Consiliul UE privind Actul European pentru Libertatea Mass-Media, document care va proteja mijloacele mass-media şi jurnaliştii de imixtiunea puterii politice şi de abuzurile autorităţilor din fiecare stat membru.

Acordul politic la care a fost încheiat cu reprezentanţii statelor membre la mijlocul lunii decembrie a trecut ieri de Parlamentul European cu 464 de voturi pentru, 92 împotrivă şi 65 de abţineri.

Regulamentul a fost iniţiat în anul 2022 de Comisia Europeană, ca răspuns la controlul statelor asupra organizaţiilor mass-media şi la atacurile la adresa libertăţii presei. Noul regulament european interzice guvernelor să urmărească jurnaliştii prin intermediul unor programe spion care să acceseze telefoanele acestora, interzice divulgarea surselor - cu o singură excepţie, atunci când este vorba despre siguranţa naţională, şi introduce cerinţe de transparenţă pentru proprietatea mass-media şi publicitatea de stat, proceduri de verificare a concentrării mass-media, precum şi un nou nivel de protecţie pentru site-urile de ştiri împotriva deciziilor arbitrare de eliminare luate de marile platforme online.

În timpul negocierilor, Parlamentul a făcut eforturi pentru a avea protecţie mai puternică împotriva utilizării programelor spion, dar aceste eforturi au întâmpinat opoziţia statelor membre UE, în special a statelor mari, care s-au concentrat în jurul Franţei ce şi-a impus opinia cu privire la divulgarea de cătree jurnalişti a surselor atunci când este vorba despre punerea în pericol a siguranţei naţionale.

Intrarea în vigoare a noului regulament este programată pentru începutul anului viitor.

Referitor la noul act european, Cristi Godinac, preşedintele SRJ MediaSind, a declarat pentru ziarul BURSA: "Parlamentul European a adoptat astăzi cu o majoritate covârşitoare (464 pentru, 92 împotrivă, 65 abţineri) Actul european pentru libertatea presei (EMFA). Documentul sprijină consistent libertatea de exprimare a jurnaliştilor, protecţia surselor jurnalistice, reglementează publicitatea de stat, interzicerea programelor spy în telefoanele şi computerele jurnaliştilor, precum şi alte prevederi importante pentru presă. Însă, principiile convenite sunt la un nivel minimal, urmând să fie dezvoltate în legislaţia guvernelor statelor membre ale UE. Sperăm ca în România implementarea EMFA să nu îngrădească libertatea de exprimare, pentru că avem multe exemple de aplicări haotice ale directivelor europene, mai ales în detrimentul libertăţii de exprimare. MediaSind împreună cu European Federation of Journalists - EFJ vor urmări cu atenţie transpunerea EMFA în legislaţia din România, astfel încât jurnaliştii să fie cu adevrat protejaţi, mai ales de influenţa politicului în activitatea redacţională".

Amintim că raportor pentru Actul European privind Libertatea Mass-Media a fost deputatul european Ramons Strugariu (Reper/Renew Europe), care a avut în ultimul an mai multe luări de poziţie cu privire la abuzurile la care sunt supuşi jurnaliştii de către autorităţile din statele membre UE, la imixtiunile decidenţilor politici în ceea ce priveşte politica editorială, la modul discreţionar în care autorităţile publice au alocat diverse fonduri pentru publicitatea media.

Ramona Strugariu a afirmat, după votul de ieri din Parlamentul European: "Avem legislaţie europeană pentru protejarea jurnaliştilor! Parlamentul European a adoptat astăzi Actul european pentru libertatea presei, dosar pentru care sunt raportoare a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, şi pe care l-am promis încă din campania electorală din 2019! Jurnaliştii au acum un aliat, un set de instrumente care îi protejează, le sporeşte independenţa şi îi ajută să facă faţă provocărilor, interferenţelor şi presiunii cu care se confruntă adesea la locul de muncă. Acest regulament este şi un răspuns pentru Orban, Fico, Jan¹a, Putin şi toţi cei care doresc să transforme mass-media în propriile instrumente de propagandă şi să destabilizeze democraţiile noastre. Niciun jurnalist nu ar trebui să se teamă vreodată de orice fel de presiune atunci când îşi face munca şi informează cetăţenii. Presa liberă este gardianul democraţiei şi a patra putere în orice stat de drept funcţional".

Domnia sa a precizat că prin noul act autorităţilor le este interzis să facă presiuni asupra jurnaliştilor pentru ca aceştia să îşi dezvăluie sursele. Mai mult, pentru a împiedica folosirea în scopuri politice a mijloacelor publice de informare în masă, conducătorii lor şi membrii consiliilor lor de administraţie vor trebui aleşi prin proceduri transparente, şi, pentru ca publicul să ştie cine controlează mass-media şi ce interese ar putea influenţa relatările de presă, toate trusturile media vor avea obligaţia să publice informaţii despre structura lor de proprietate. Totodată, furnizorii de servicii mass-media vor avea obligaţia să informeze publicul despre fondurile primite ca publicitate de stat şi despre ajutoarele financiare de stat, inclusiv de la ţări din afara Uniunii, iar Facebook, X sau Instagram nu vor mai putea restricţiona arbitrar sau elimina conţinutul mass-media independent de pe platformele lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9733
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6060
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3222
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9707
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.2170

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb