Protest spontan la Fortus SA din cauza salariilor neplătite de trei luni

F. A.
Macroeconomie / 27 noiembrie 2008

Aproape 200 de persoane au protestat, azi, la sediul administrativ al Fortus SA, acuzând că directorul companiei l-a dezinformat pe preşedintele României, Traian Băsescu, la vizita acestuia de miercuri seară de la fabrică, când i-a prezentat situaţia societăţii.

"Am citit în presă că preşedintele a plecat <>. Mulţi dintre noi nu şi-au încasat salariile de trei luni. Am venit acum să ne cerem drepturile salariale", a declarat un protestatar. Sindicaliştii au mai spus că sunt nemulţumiţi de faptul că nu au ştiut de vizita preşedintelui.

Salariaţii au aşteptat o oră în curtea societăţii, timp în care reprezentanţi ai sindicatului au discutat cu conducerea companiei, reprezentată de directorul Gheorghe Chişcă. Acesta a admis că se înregistrează şi unele întârzieri salariale, dar a precizat că plăţile se fac conform graficelor stabilite, subliniind că acestea sunt corelate cu încasările din producţia efectivă. După discuţiile cu directorul firmei, angajaţii s-au reîntors la lucru.

Traian Băsescu a avut şi o scurtă discuţie cu câţiva angajaţi ai societăţii pe care i-a întrebat dacă sunt probleme la companie, dar niciunul dintre aceştia nu a dat vreun răspuns. "Sperăm să fie bine", a fost singura replică a unui angajat în faţa preşedintelui, după ce şeful statului i-a asigurat că în anul 2009 compania nu va intra în faliment.

Datoriile Fortus SA se ridică la peste 70 milioane euro. Momentan, fabrica este în stare de insolvenţă, după ce a trecut printr-un proces de privatizare eşuat. Conform unui plan de reorganizare care va fi supus aprobării în luna februarie 2009, 500 de persoane ar putea fi disponibilizate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb