PSD Cluj a dat în judecată PNL pentru că nu a validat un consilier

A.C.
Politică / 24 iulie 2014

PSD Cluj a dat în judecată filiala PNL pe motiv că liberalii nu respectă protocolul de colaborare al USL din 2012, întrucât refuză să semneze pentru validarea unui consilier judeţean social-democrat, liderul interimar al PNL spunând că vrea să semneze validarea, dar nu poate "din motive tehnice", transmite Mediafax.

Într-un comunicat de presă transmis astăzi, reprezentanţii PSD Cluj susţin că filiala judeţeană a PNL nu respectă protocolul de colaborare al USL semnat în 2012.

"Drept urmare, PSD Cluj a acţionat în instanţă PNL Cluj, la Judecătoria Cluj-Napoca, solicitând instanţei de judecată să oblige conducerea PNL Cluj să semneze adresa de înaintare privind validarea în funcţie a consilierului judeţean Cristian Matei (PSD) către Consiliul Judeţean Cluj. PSD Cluj a apelat, anterior, şi la un executor judecătoresc care a transmis o notificare la PNL Cluj, dar în urma acestui demers, liberalii nu au dat niciun răspuns", arată reprezentanţii PSD Cluj.

Aceştia mai spun că, în conformitate cu prevederile protocolului USL semnat în 2012, adresa de înaintare privind validarea consilierului judeţean Cristian Matei trebuia semnată de cei trei preşedinţi ai filialelor judeţene PSD, PNL şi PC, iar prin acel document "se transmite faptul că respectiva persoană este compatibilă cu funcţia de consilier judeţean şi îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru a exercita funcţia de consilier judeţean".

"În lipsa acestei adrese, Consiliul Judeţean Cluj nu poate să-l valideze în funcţia de consilier judeţean pe Cristian Matei, PSD fiind, astfel, prejudiciat", mai spun reprezentanţii PSD Cluj.

În Consiliul Judeţean Cluj a rămas vacant un post de consilier din fostul grup USL, după ce Rareş Pop (PNL) a fost arestat preventiv pentru luare de mită şi a demisionat din funcţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb